Navigatie                     

Cabinet Comunicare și Relația cu Presa

Constanța, 10 iunie 2025

 

 

Elevii constănțeni cu rezultate deosebite la biologie, premiați la Universitatea Ovidius din Constanța

 

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, a organizat vineri, 6 iunie 2025, o festivitate de premiere a elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile de biologie desfășurate în anul școlar 2024-2025.

Evenimentul, care a reunit peste 200 de participanți - elevi, profesori și cadre didactice ale FSNSA, s-a desfășurat în Amfiteatrul A4 din Corpul B al campusului universitar și a fost deschis de Ș.L. univ. dr. Marius-Daniel Radu, decanul FSNSA, și de Laura Mariana Popa, inspector pentru biologie din cadrul ISJ Constanța.

Festivitatea a debutat prin premierea participanților la Olimpiada de Biologie, faza națională, unde eleva Eva Tudor, de la Liceul Teoretic Ovidius, a obținut premiul întâi și dreptul de a participa la Olimpiada internațională de biologie ce se va desfășura în Quezon, Filipine, în perioada 20-27 iulie 2025. De asemenea, au primit premii personalizate alți 10 elevi care au participat la faza națională a Olimpiadei de Biologie.

Evenimentul a continuat cu premierea celor 41 de elevi cu rezultate deosebite la faza județeană a olimpiadei de biologie, apoi cu acordarea de premii pentru cei aproximativ 90 de elevi care au participat la Concursul Național Educație pentru Sănătate - faza județeană și cea națională.

Festivitatea s-a încheiat cu premierea a 150 de elevi participanți la Concursul Național George Emil Palade (faza județeană și cea națională), precum și a elevilor care au participat la Concursul județean BIOS – olimpiada celor mici.

S-au remarcat, de asemenea, elevii premiați la competiții de Comunicări științifice și echipajul Liceului Traian, care s-a calificat la faza națională a concursului Sanitarii pricepuți.

„Trebuie să contribuim activ la instruirea viitorilor specialiști și, în acest sens, să strângem legăturile cu mediul preuniversitar, unde se pun bazele pregătirii viitorilor noștri studenți”, a precizat Ș.L. univ. dr. Marius-Daniel Radu, decanul FSNSA.

Amintim că cei 11 elevi constănțeni participanți la faza națională a Olimpiadei de Biologie au beneficiat, pe lângă instruirea asigurată de profesorii lor, de un stagiu de pregătire suplimentară sub îndrumarea cadrelor universitare ale FSNSA.

 

 

Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța

Info UOC - Meniu