Navigatie                     

Info UOC

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 04 noiembrie 2021

 

 

Universitatea Ovidius din Constanțaa acordat titlul de Professor Honoris Causa doctorului farmacist Alexander Schenk

 

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a decernat titlul de Professor Honoris Causa doctorului farmacist Alexander Schenk, Analytical Development Managerla compania Max Zeller AG, din Elveția, informează decanul Facultăţii de Farmacie, conf. univ. dr. Laura Bucur.

Potrivit sursei citate, înaltul titlu a fost acordat pentru profesionalismul și generozitatea cu care Alexander Schenk a împărtășit din experiența proprie cadrelor didactice și studenților UOC și totodată, pentru contribuția științifică substanțială și marcarea oportunităților de colaborare pe care Facultatea de Farmacie a universităţii  a reușit să le realizeze cu compania Max Zeller Söhne AG, Elveția, cu Asociația liberă a medicilor naturiști din Munster, Germania, dar și cu Universitatea de Științe Aplicate din Zurich (ZHAW), Elveția, prin intermediul laureatului.

Ceremonia s-a desfăşurat în format hibrid, joi, 04 noiembrie 2021, de la ora 11:00, cu prezența fizică a laureatului și a conducerii UOC, în Sala Senatului, Aleea Universităţii nr. 1, Campus, Corp A, etaj I și online pe platforma Webex la linkul: https://ovidius.webex.com/meet/senat.

Colaborarea de succes, care anul acesta a împlinit 20 de ani, a început în august 2001 cu vizita la Münster a unei delegații condusă de rectorul UOC de la acea vreme, prof. univ. dr. Adrian Bavaru. Obiectivele din cadrul vizitei au fost: colaborarea cu Asociația liberă a medicilor naturiști (FVDH) din Münster, cu Universitatea din Münster și cu Institutul de Cercetare a plantelor medicinale și Fitoterapie, vizitarea grădinii  farmacistului (Ghid dr. farmacistAlexander Schenk), precum și invitația de a susține cursuri la Universitatea Ovidius din Constanța.

Cu sprijinul dr. farmacistAlexander Schenk, Compania Max Zeller Söhne AG, Elveția a acceptat ca studenții Facultății de Farmacie a UOC să efectueze stagii de practică în cadrul companiei astfel că, prin efortul conjugat, alături de prof. univ. dr. Evelyn Wolfram, s-au pus bazele colaborării pentru mobilități de tip ERASMUS / SEMP cu Departamentul din Wadenswil al Universității de Științe Aplicate din Zurich (ZHAW), Elveția.

 

Biroul de Presă al Universității Ovidius din Constanța

 

 
 
 

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 04 noiembrie 2021

           

Simpozion tehnico-științific dedicat  Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă la Universitatea Ovidius din Constanța

 

Facultatea de Inginerie Mecanică Industrială și Maritimă (FIMIM) a Universității Ovidius din Constanța (UOC), în colaborare Inspecția Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și Asociația Inginerilor Dobrogeni Ovidius a organizat simpozionul tehnico-științific „Locurile de muncă sănătoase îți fac sarcina mai ușoară!”, ce vizează prevenirea afecțiunilor musculo – scheletice (AMS), informează conf. dr. ing. Lucia Melnic, decanul FIMIM.

Potrivit sursei citate, evenimentul, desfăşurat sub egida Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, care a reunit peste 300 de participanți în sistem online, şi a  avut ca obiectiv creșterea gradului de sensibilizare în legătură cu afecțiunile musculoscheletice de origine profesională și cu necesitatea gestionării acestora și de promovare a prevenirii riscurilor.

„Participanții au susținut prezentări ce au adus în prim plan soluții tehnice și organizatorice care previn afecțiunile musculoscheletice și au accentuat necesitatea dialogului eficient între angajator și angajați astfel încât respectarea cerințelor legislației în vigoare să fie ușor de implementat”, a precizat conf. dr. ing. Lucia Melnic.

Printre invitații simpozionului s-au numărat: lect. univ. dr. Alexandru Bobe -prorector UOC, Şeful Inspectoratul teritorial de muncă Constanța – Eugen Bola, Ioana Georgiana Nicolescu – manager la Punct Focal Agenția Europeană de Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA), preşedintele Asociaţiei Inginerilor Dobrogeni - şef lucrări dr. ing. Ilie Constantin şi alţi reprezentanţi din domeniul sănătății și securității în muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă ale judeţelor Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu şi Municipiul București. Aceștia au adus în atenția participanţilor noutăți, soluții, exemple de bună practică și propuneri pentru programe de studii universitare în concordanță cu campania lansată de (EU-OSHA).

Biroul de Presă al Universității Ovidius din Constanța

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 1 noiembrie 2021

 

Universitatea Ovidius din Constanţa a achiziționat o nouă platformă antiplagiat prin Fondul pentru Dezvoltare Instituțională al Ministerului Educației

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat vineri, 29 octombrie, masa rotundă „Schimb de bune practici în conceperea și scrierea lucrărilor academice cu respectarea standardelor deontologice și etice”, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2021-0540 – „Performanță și calitate academică în UOC. Crearea și dezvoltarea Platformei electronice pentru evaluarea periodică a performanțelor profesionale individuale ale cadrelor didactice – PERFORM DIDACT”, informează lect. univ. dr. Gabriela Gheorghiu,directorul proiectului.

Potrivit sursei citate, evenimentul este al doilea din seria celor trei realizate în mediul online, cu participare națională și internațională, de personal similar din alte centre universitare, şi facilitează schimbul de experiență pentru conceperea și scrierea lucrărilor academice cu respectarea standardelor deontologice și etice, în scopul îmbunătățirii performanțelor profesionale individuale ale cadrelor didactice din UOC și sporirii vizibilității acestora.

„În cadrul întâlnirii, invitatul special a fost reprezentantul furnizorului facilităţii de comparare electronică a documentelor, prin utilizarea serviciului de internet Sistemantiplagiat.ro, achiziționat prin proiectul CNFIS-FDI-2021-0540 pentru utilizare în cadrul Universității Ovidius din Constanța în vederea verificării lucrărilor de licență, disertație și doctorat, precum și a articolelor științifice rezultate în urma activităților de cercetare ale studenților, masteranzilor și doctoranzilor, respectiv ale cadrelor didactice din cadrul instituției, împotriva plagiatului. De asemenea, s-a realizat un schimb de experiență cu alți utilizatori instituționali ai acestui serviciu de comparare electronică a documentelor, atât din țară cât și din străinătate, respectiv: Institutul de Studii Financiare din București, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea de Stat din Tiraspol, Moldova”, a precizat lect. univ. dr. Gabriela Gheorghiu.

Serviciul Sistemantiplagiat.ro este un program informatic recunoscut de Ministerul Educației Naționale pentru compararea documentelor în format text, creat în anul 2002 și lansat în România în anul 2012. Accesarea serviciului se face prin conectarea la o platformă online pusă la dispoziția beneficiarilor pe baza unui cont de utilizator, cu ajutorul căruia sunt încărcate în sistem documentele în format text, iar conținutul lor este comparat cu bazele de date pe care platforma le are la dispoziție.

În urma analizei sistemul emite un raport de similitudine ce contribuie la evaluarea originalității textului verificat cu ajutorul a doi coeficienți – unul care indică valoarea procentuală din textul analizat care este identică cu alte documente cu acces liber pe Internet sau cu textele din baza de date legislative și altul care indică valoarea procentuală din textul analizat, marcată cu ghilimele sub formă de citare.

De asemenea, raportul de similitudine oferă informații și cu privire la sursele în care au fost identificate fragmente similare, însoțite de procente pentru fiecare tip de bază de date și fiecare sursă în parte, precum și avertismente privind posibile tentative de alterare a textului.

Proiectul CNFIS-FDI-2021-0540 beneficiază de o finanțare de 344.000 lei din bugetul alocat Ministerului Educației, din fondul de dezvoltare instituțională, Domeniul 5 – Îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice și este implementat de Universitatea Ovidius din Constanța în perioada mai – decembrie 2021.

 

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

 

 

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 01 noiembrie 2021

 

Universitatea Ovidius din Constanţa a organizat faza națională a turneului Sitting Darts

        

         Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat la finalul săptămânii trecute, în colaborare cu Fundația Motivation România, faza națională a turneului Sitting Darts, activitate sportivă dedicată persoanelor cu dificultăţi motorii, a declarat prof. univ. dr. Carmen Ene-Voiculescu.

         Potrivit sursei citate, evenimentul s-a desfăşurat în format online și a stabilit lista sportivilor care vor participa la faza internaţională, în luna noiembrie a. c.

         „În zilele premergătoare turneului am ţinut şedinţe de instruire atât cu sportivii, cât şi cu arbitrii competiţiei şi fiecare participant a beneficiat de echipamentul standard al disciplinei sportive, format din ţinta de darts şi săgeţile aferente. Cu ajutorul camerelor web am observat prestaţia acestora şi în final, în baza deciziilor acordate de către arbitri, au fost stabiliţi câştigătorii competiţiei”, a subliniat prof. univ. dr. Carmen Ene-Voiculescu.  

         Turneul s-a desfăşurat în sistem eliminatoriu, iar sportivii care s-au clasificat pe primele două locuri vor reprezenta Universitatea Ovidius din Constanţa şi România la etapa finală de la Ankara.

         Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Sitting Darts, cod 622630-EPP-1-2020-1-TR-SPO-SSCP, finanţat cu 47.425 EUR prin Programul Erasmus Plus.

 

         Proiectul își propune să vină în ajutorul persoanelor cu dizabilități motorii, care au mai puține oportunități de a se manifesta în plan social și sunt private de puterea vindecătoare a sportului şi  este implementat în perioada 01.01.2021-31.12.2021, de un consorţiu de patru organizaţii, al cărui lider esteTurkish Bocce Bowling and Darts Federation-TBBDF. Ceilalţi parteneri instituţionali sunt: Universitatea Ovidius din Constanţa (România), Association of Sports for All of Serbia (Republica Serbia) și Bosnian Representative Association for Valuable Opportunities - BRAVO (Bosnia şi Herţegovina).

        

Biroul de Presăal Universității Ovidius din Constanța

 

Info UOC - Meniu