Navigatie                     

Info UOC

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 9 noiembrie 2022

         

 

Masă rotundă privind asigurarea stării de bine la locul de muncă,

la Universitatea Ovidius din Constanța

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat vineri, 4 noiembrie 2022, masa rotundă „Schimb de bune practici privind asigurarea stării de bine la locul de muncă pentru îmbunătățirea calității activității didactice”, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2022-0586  - Îmbunătățirea calității activității didactice la Universitatea „Ovidius” din Constanța prin perfecționarea continuă a personalului didactic și a mijloacelor de învățare – DIDACT-IQ.

La întâlnirea care s-a desfășurat online au participat 95 de invitați - cadre didactice din mai multe centre universitare din țară, dar și reprezentanți ai unor instituții și organizații abilitate în domeniu, precum: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Spitalul  Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, Colegiul Psihologilor din România – Filiala Constanța.

„Masa rotundă vine să completeze cursul online de formare a personalului didactic de predare și a personalului didactic auxiliar din cadrul UOC în vederea asigurării stării de bine la locul de muncă (desfășurat în perioada septembrie-octombrie în cadrul aceluiași proiect), fiind dedicată schimbului de bune practici cu personal similar, specialiști și practicieni din afara instituției noastre privind importanța asigurării stării de bine la locul de muncă pentru îmbunătățirea calității activității didactice”, precizează conf. univ. dr. Gabriela Gheorghiu directorul proiectului DIDACT-IQ.

Proiectul CNFIS-FDI-2022-0586 - Îmbunătățirea calității activității didactice la Universitatea Ovidius din Constanța prin perfecționarea continuă a personalului didactic și a mijloacelor de învățare – DIDACT-IQ a primit o finanțare în valoare de 295.000 lei din bugetul Ministerului Educației, fiind unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate în acest an prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 9 noiembrie 2022

         

 

Universitatea Ovidius din Constanța acordă titlul de „Doctor Honoris Causa”

prof. univ. dr. ing. Horia Mircea Alămoreanu

 

 

La propunerea Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) decernează, astăzi, 9 noiembrie 2022, titlul de „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. ing. Horia Mircea Alămoreanu, de la Universitatea Tehnică de Construcții din București (UTCB), informează rectorul instituţiei de învăţământ superior, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.

Festivitatea va avea loc începând cu ora 14.00, în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1). 

 

Prof. univ. dr. ing. Horia Mircea Alămoreanu s-a născut în data de 2 octombrie 1940, a urmat și a absolvit Liceul Emanuil Gojdu din Oradea, apoi a continuat studiile universitare și doctorale în cadrul Universității Tehnice de Construcții București unde, în anul 1963, a obținut diploma de inginer mecanic în specialitatea Utilaj tehnologic pentru construcții, iar în anul 1974 a obținut diploma de Doctor în științe tehnice. A dobândit gradul didactic de profesor universitar în anul 1990, iar în anul 1991 calitatea de conducător de doctorat. Pentru prestația didactică, precum și pentru rezultatele în domeniile conexe, în anul 2021, Universitatea Tehnică de Construcții din București i-a conferit titlul onorific de Profesor emerit.

Prof. univ. dr. ing. Horia Mircea Alămoreanu și-a desfășurat întreaga activitate didactică în cadrul UTCB și a predat ca profesor asociat la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, la Academia Tehnică Militară din București și la Universitatea „Translivania” din Brașov.

În perioada 1990 – 2000, prof. univ. dr. ing. Horia Mircea Alămoreanu a ocupat funcția de decan al Facultății de Utilaj Tehnologic din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, precum și pe cea de director adjunct al Departamentului de studii doctorale (2006 – 2011).  

Din creaţia sa ştiinţifică se detaşează contribuţiile privind teoria de ordinul doi a barelor cu efort axial variabil, a barelor solicitate şi deformate spaţial, a barelor static nedeterminate exterior, grupul de articole şi comunicări privind comportarea dinamică a maşinilor de ridicat supuse acţiunilor seismice, care sunt frecvent citate pe plan internaţional, precum şi studiul deplasării gravitaţionale a sarcinilor pe cabluri purtătoare, iar din domeniul cercetării experimentale se evidențiază experimentările complexe ale prototipurilor macaralelor turn și  ale macaralelor pe pneuri, concepute şi realizate în ţara noastră după anul 1974, experimentări soldate cu îmbunăţăţiri constructive şi cu augumentarea unor parametri de exploatare, precum şi cu omologarea și introducerea în fabricaţia de serie a acestora.  

Prof. univ. dr. ing. Horia Mircea Alămoreanu a elaborat șase tratate şi cărţi, nouă cursuri universitare în domeniul ingineriei mecanice, în general, și al utilajelor de construcții și instalațiilor de ridicat, în special. De asemenea, prof. univ. dr. ing. Horia Mircea Alămoreanu este autorul a peste 120 de lucrări de cercetare aplicativă și lucrări de proiectare şi are 5 brevete de invenţie.

Începînd cu anul 1993, în paralel cu activitatea didactică, prof. univ. dr. ing. Horia Mircea Alămoreanu a fost cooptat în Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică – CNEAA, în calitate de expert evaluator și secretar al Comisiei de Științe Inginerești I, iar după încetarea activității acestei instituții, în anul 2006, a îndeplinit o funcție similară în cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS, ca președinte al comisiei cu același nume, vreme de 15 ani.

Prof. univ. dr. ing. Horia Mircea Alămoreanu a fost coordonatorul echipelor de evaluare externă CNEAA, respectiv ARACIS, a mai multor programe de studii universitare din cadrul Universității Ovidius din Constanța, în domeniile: inginerie mecanică, ingineria autovehiculelor, inginerie civilă, pe majoritatea evaluându-le atât în scopul autorizării pentru funcționare provizorie, cât şi, ulterior, în vederea acreditării, apoi, a evaluării periodice.

Datorită observațiilor prof. univ. dr. ing. Horia Mircea Alămoreanu, la UOC au fost înființate programe unice în țară. În acest sens, unul dintre exemple este programul de studii universitare de licență Instalații și Echipamente Portuare și Marine, din domeniul Inginerie mecanică, program care funcționează la FIMIM începând cu anul universitar 2015 - 2016.

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 4 noiembrie 2022

         

 

Concluziile unui studiu despre combaterea dependenței de internet prezentate la Universitatea Ovidius din Constanța

 

 

          Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, în perioada 1-2 noiembrie a.c., ultima întâlnire transnaţională din cadrul proiectului Intercultural Collaboration Bridge to Decipher Internet Addiction (INTERBRIDGE), cod 2020-2-TR01-KA205-095423, finanțat cu 161.455 de Euro prin Programul Erasmus Plus, informează conf. univ. dr. Denis Ibadula, directorul proiectului din partea UOC.

          Potrivit sursei citate, la evenimentul care s-a desfășurat în format hibrid, au participat reprezentanții UOC alături de cei ai instituțiilor partenere din străinătate: Franța, Lituania și Turcia.

          „În cadrul întâlnirii am definitivat raportul cercetărilor realizate, în ultimul an, în rândul cetățenilor din fiecare țară participantă. Astfel, concluziile analizelor subliniază impactul negativ pe care îl poate avea utilizarea, într-un mod excesiv, a internetului asupra comportamentului uman, asupra performanței și productivității la locul de muncă, precum și faptul că dependența de internet poate conduce la anumite tulburări psiho-sociale și de personalitate, cu efect pe termen lung. La finalul dezbaterilor, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții implicate, am decis continuarea demersului nostru prin intermediul unor proiecte viitoare”, a precizat conf. univ. dr. Denis Ibadula.

          Prin acțiunile sale, proiectul INTERBRIDGE își propune să sensibilizeze tinerii asupra pericolelor dependenței de internet şi să stabilească relații instituționale pe termen lung între comunitățile academice şi ONG-uri pentru explorarea interactivă a aspectelor acestei probleme complexe.

          Proiectul Intercultural Collaboration Bridge to Decipher Internet Addiction (INTERBRIDGE), cod 2020-2-TR01-KA205-095423, este implementat în perioada 1 ianuarie 2021 - 31 decembrie 2022, în cadrul unui consorțiu format din șapte instituții, al cărui lider este Eskişehir Umut Mucadele ve Uyum Derneği (Turcia). Ceilalţi parteneri instituţionali sunt: Universitatea Ovidius din Constanţa (România), Ankara Youth Club (Turcia), NGO Veikiam.Lt (Lituania), Universitatea Mardin Artuklu (Turcia), Solution: Solidarité & Inclusion (Franţa) şi Fark Grup Eğitim Danışmanlık Turizm Araştırma Organizasyon ve Yayıncılık Ticaret Limited Şirketi (Turcia).

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 7 noiembrie 2022

        

 

Universitatea Ovidius din Constanța organizează un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Urbanismului

           

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează, marți, 8 noiembrie 2022, în campusul universitar, evenimentul „Constanța – Provocări globale, planificare locală”, informează rectorul instituţiei de învăţământ superior, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.

Manifestarea reprezintă o inițiativă a Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), în parteneriat cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România (APUR) – Sucursala Constanța, fiind realizată pentru a marca Ziua Mondială a Urbanismului.

Evenimentul va avea loc în sala P20 din Corpul B, (Campus, Aleea Universității, nr.1), între orele 10.00 -14.00, iar la întâlnire sunt așteptați să participe specialiști locali din domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, reprezentanți ai administrațiilor publice de la nivel județean și al localităților componente ale Zonei Metropolitane Constanța, ONG-uri, profesori, studenți și elevi interesați de problematica dezvoltării urbane durabile.

            „Sub deviza generală « Gândim global, acționăm local (Think global, Act local) », evenimentul urmărește să evidențieze modul în care activitatea de planificare a dezvoltării Municipiului Constanța poate răspunde la provocările globale și europene actuale. În acest context, specialiști din domeniul interdisciplinar al urbanismului și amenajării teritoriului își vor prezenta analizele și proiectele privind gestiunea turismului, a spațiilor acvatice urbane, a spațiilor verzi, regenerarea urbană a cartierelor sau dezvoltarea coerentă a Zonei Metropolitane Constanța”, precizează ș.l. dr. Mirela Paraschiv, din cadrul FSNSA, membră în comitetul de organizare a manifestării.

Totodată, în cadrul evenimentului, urb. Alexandru Matei, reprezentant al Inițiativei Urbane Europene (The European Urban Initiative, Lille, Franța), va prezenta noul apel destinat finanțării generației 2021-2027 de „Acțiuni Urbane Inovative”, prin care administrațiile publice locale din Zona Metropolitană Constanța și de la nivel național vor putea atinge obiectivele stabilite prin European Green Deal și „The New European Bauhaus”.  

             

           

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 2 noiembrie 2022

         

Universitatea Ovidius din Constanța: workshop-uri despre inovare în cadrul proiectului INTREPID-HEI

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat joi, 27 octombrie 2022, două workshop-uri în cadrul proiectului „International Capacity Building in InNovation, Transfer and Entrepreneurship with focus on ShaRed Expertise in Higher Education Institutions” - INTREPID-HEI, informează lect. univ. dr. Costin Octavian Sorici, coordonator al proiectului din partea UOC.

Potrivit sursei citate, la cele două evenimente care s-au desfășurat în format online au participat reprezentanții instituțiilor parteneredin țară și din străinătate: Germania, Franța, Belgia, Norvegia și Cehia.

„În cadrul întâlnirilor, au fost analizate cerințele și provocările înființării diferitelor tipuri de centre de inovare fizice și virtuale, fiind subliniate capacitățile existente la nivelul fiecărui partener și integrarea modelelor de inovare în cadrul consorțiului. Participanții au prezentat infrastructurile tehnologice implementate și au identificat soluții privind sprijinirea proiectelor în stadiile incipiente prin dezvoltarea unei platforme virtuale de inovare și mentorat care să stimuleze angajații și studenții să fie creativi, inovatori și orientați spre soluții”, precizează lect. univ. dr. Costin Octavian Sorici.

ProiectulINTREPID-HEI are drept principal obiectiv îmbunătățirea condițiilor pentru start-up-uri și spin-off-uri și a obținut o finanțare de aproximativ 1,2 milioane de Euro, din partea Uniunii Europene prin EIT HEI Initiative: Innovation Capacity Building for Higher Education.

Proiectul este realizat în cadrul unui consorţiu din care, alături de Universitatea Ovidius din Constanța, fac parte: Ostbayerische Technische Hochschule Regensburg (Regensburg, Germania, lider de proiect), Universitatea Clermont Auvergne/Clermont Auvergne Innovation (Clermont-Ferrand, Franța), Universitatea de Științe Aplicate VIVES (Kortrijk, Belgia), Høgskulen på Vestlandet (Bergen, Norvegia) și Škoda Auto Vysoká Škola (Mladá Boleslav, Cehia), precum și compania Iceberg Data Intelligence (București, România).

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu