BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 13 mai 2022
La Universitatea Ovidius din Constanța noi oportunități de internship și cursuri facultative pentru studenții din domeniul IT
Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, în data de 11 mai a.c., un eveniment de prezentare a parteneriatului încheiat cu compania Softbinator Technologies, informează lect. univ. dr. Alexandru Bobe, prorector pentru digitalizare, studenți și alumni.
Potrivit sursei citate, la întâlnire au participat peste 150 de studenți din cadrul facultății, care au primit informații despre programul de internship Java Script Bootcamp pe care Softbinator Technologies îl va oferi tinerilor în această vară, începând cu 4 iulie 2022, timp de 10 săptămâni.
„De asemenea, în cadrul evenimentului, reprezentanții companiei Softbinator Technologies au prezentat detalii despre o serie de cursuri facultative organizate în cadrul parteneriatului pentru studenții din anul III de studii, pe direcția dezvoltării aplicațiilor mobile, respectiv tehnologii de front-end. Aceste activități facultative se vor desfășura într-un laborator ce va avea toate dotările necesare, finanțat de către compania Softbinator Technologies și care va purta numele companiei”, precizează lect. univ. dr. Alexandru Bobe.
La finalul întâlnirii, a avut loc o sesiune de discuții informale între studenți și reprezentanții Softbinator Technologies, care le-au oferit tinerilor ocazia de a socializa și le-au prezentat informații suplimentare despre avantajele programului de internship și oportunitățile de carieră pe care compania le oferă.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa
BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 11 mai 2022
Simpozion despre tendințele în didactica specialității la Universitatea Ovidius din Constanța
Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat cea de-a doua ediție a simpozionului „Tendințe și provocări în didactica specialității – Coordonate ale schimbării”, informează directorul departamentului, prof. univ. dr. Daniela Căprioară.
Potrivit sursei citate, evenimentul a cărui tematică a fost centrată pe două obiective fundamentale - reorganizarea practicii pedagogice și examenul de titularizare în învățământ, a fost organizat online, în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) și Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Constanţa.
„Simpozionul a promovat ideea conform căreia formarea competențelor pedagogice ale profesorilor reprezintă o modalitate concretă și durabilă pentru dezvoltarea generală a educației românești, acest demers științific urmărind optimizarea strategiei academice, de cercetare dar și a strategiei UOC pentru studenții și absolvenți”, a declarat prof. univ. dr. Daniela Căprioară, în deschiderea evenimentului
În cadrul simpozionului au mai luat cuvântul prof. univ. dr. Mircea Adrian Marica, decanul FPSE, prof. Sorin Mihai, inspectorul general al IŞJ Constanța, Monica Răgușilă, inspector școlar pentru managementul resurselor umane, lect. univ. dr. Oana Moșoiu - Facultatea de Psihologie și Științele Educației, de la Universitatea din București, prof. dr. Anamaria Ciobotaru, director al Colegiului „Constantin Brătescu” din Constanța și prof. univ. dr. Virgil Frunză.
În cadrul atelierelor de lucru, desfășurate pe specializări, IŞJ a prezentat informaţii despre fișa de evaluare a lecției demonstrative pentru proba practică din cadrul examenului de titularizaredar şi despre cadrul normativ al programelor de masterat didactic – potrivit reglementărilor Ministerului Educației și a standardelor în vigoare ale ARACIS, cu referire la practica pedagogică, și direcții de optimizare a practicii pedagogice.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa
BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 11 mai 2022
Workshop de genomică la Universitatea Ovidius din Constanţa
Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole (FSNSA) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 11 - 13 mai 2022, un atelier de lucru cu tema „Organizarea, funcționarea și evoluția genomului la animale: tehnologii de analiză și aplicații în ameliorare, trasabilitatea produselor și medicina legală veterinară”, informează șef lucrări dr. Marian Tudor.
Potrivit sursei citate, manifestarea este organizată în colaborare cu Institutul de Ştiinţele Vieţii al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi îl are ca invitat pe dr. ing. Valentin Adrian Bâlteanu, doctor în Genetica şi Ameliorarea animalelor, Cercetător Ştiinţific I şi şef al Laboratorului de Genomică, Ameliorare, Biodiversitate şi Eredopatologie Moleculară animală din cadrul instituţiei amintite.
Conform programului, prezentările din cadrul atelierului vor aborda aspecte legate de organizarea genomului, structura genelor şi reglajul genetic la eucariote, cu accent pe aplicaţii ale markerilor genetici în ameliorarea caracterelor morfo-productive ale speciilor de interes economic; evaluarea biodiversității populațiilor / raselor de animale; identificarea mutațiilor care stau la baza unor boli ereditare la animale; stabilirea autenticităţii (identificarea speciei de proveniență) în unele produse alimentare (carne, lapte etc); identificarea speciei de proveniență în eșantioane biologice cu aplicații în medicina legală veterinară; aspecte privind tehnologia de clonare a animalelor.
Prelegerile vor fi urmate de aplicaţii de determinare a genotipului prin extracţie de ADN, folosirea tehnicii PCR şi electroforeză şi vor viza identificarea speciei de provenienţă în probe necunoscute.
Din partea UOC, evenimentul este coordonat de șef lucrări dr. Andreea Anghel şi șef lucrări dr. Anca Lepădatu, cadre didactice universitare ale FSNSA.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa
BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 11 mai 2022
Conferința „Proust în amintirile din lagăr” la Universitatea Ovidius din Constanța
Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) găzduiește, vineri, 13 mai 2022, de la ora 10.00, conferința cu titlul „Proust în amintirile din lagăr” susținută de prof. univ. dr. habil. Matei Chihaia de la Universitatea Wuppertal din Germania, informează conf. univ. dr. Alina Buzatu, decanul facultății.
Potrivit sursei citate, evenimentul va avea loc în Sala Umberto Eco, din campusul universitar – Corp A, etaj 2 (Aleea Universității, nr.1), fiind organizat de Facultatea de Litere în colaborare cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.
Conferința va fi urmată de un dialog moderat de prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa
BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 10 mai 2022
Lansare de carte la Universitatea Ovidius din Constanța
Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează miercuri, 11 mai 2022, de la ora 12.00, lansarea cărții „Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare” (Editura Humanitas, 2022) a prof. univ. dr. habil Angelo Mitchievici, informează conf. univ. dr. Alina Buzatu, decanul facultății.
Potrivit sursei citate, evenimentul va avea loc în Sala Umberto Eco, din campusul universitar – Corp A, etaj 2 (Aleea Universității, nr.1) fiind organizat în colaborare cu Editura Humanitas și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.
Alături de autor se vor afla şi vor lua cuvântul conf. univ. dr. Alina Buzatu, decanul Facultății de Litere, și prof. univ. dr. Lăcrămioara Berechet.
„Cartea lui Angelo Mitchievici este un exerciţiu rafinat şi somptuos de lectură. Un obiect delicat al investigaţiei intelectuale, ratarea, este alcătuit, treptat, dintr-o suită de instantanee: o panoramă nostalgică, ce uneşte artele într-o sinteză de culori şi de parfumuri. Cei ce adoră tihna visării vor descoperi în acest volum memorabil un ghid al propriilor călătorii. Dincolo de paginile ei se află întinsul fără de capăt al imaginaţiei eliberate”, spune Ioan Stanomir despre cartea lui Angelo Mitchievici, potrivit site-ului Editurii Humanitas.
Angelo Mitchievici este profesor la Facultatea de Litere din cadrul UOC și, din 2013, președinte al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. Este, de asemenea, directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța.
În august 2019, cu prilejul Zilei Limbii Române, Angelo Mitchievici a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria A - „Literatură”.
Angelo Mitchievici are o bogată activitate publicistică. Dintre volumele pe care le-a semnat ca unic autor sau coautor amintim: „Explorări în comunismul românesc” vol. I, II, III (coautori Paul Cernat, Ion Manolescu, Ioan Stanomir), (Editura Polirom, 2004, 2005, 2008), „Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene”, (Editura Curtea Veche, 2011), „Umbrele paradisului. Călători români și francezi în Uniunea Sovietică” (Humanitas, 2011), „Simbolism şi decadentism în Arta 1900”, (Editura Institutul European, 2011), „Filmele care ne-au schimbat viaţa” (Editura Eikon, 2013), „Cultura faliei şi modernitatea românească” (Editura Institutul European, 2013), „Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese” (Editura Cartea Românească, 2014), „Comunism Inc. Istorii despre o lume care a fost” (coautor Ioan Stanomir) (Editura Humanitas, 2016)
Nu mai puțin important, prof. univ. dr. Angelo Mitchievici a fost bursier New Europe College.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa