Navigatie                     

Info UOC

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 8 august 2022

         

 

 

Universitatea Ovidius din Constanța a încheiat prima sesiune de admitere pentru anul universitar 2022-2023

 

Peste 3800 de candidați au ales să își continue studiile la programele universitare de licență și master în cadrul celor 16 facultăți ale Universității Ovidius din Constanța (UOC),informează rectorul instituţiei de învăţământ superior, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.  

„La sesiunea de admitere din această vară, Universitatea Ovidius din Constanța a înregistrat cifre similare celor de anul trecut și avem domenii, precum cele medicale, care se bucură de o creștere față de 2021. De asemenea, UOC a înregistrat un record al înmatriculărilor candidaților români de pretutindeni, în prima sesiune de admitere din acest an. Astfel, numărul celor înmatriculați în sesiunea iulie 2022 a depășit cifra candidaților înmatriculați în ambele sesiuni de admitere din 2021.Totodată, anul acesta avem mai multe solicitări din partea candidaților internaționali, care vizează, în special, domeniile tehnice. Numărul mare de tineri care aleg să studieze la programele universitare de licență și master ale facultăților din cadrul UOC confirmă poziţia importantă pe care universitatea noastră o ocupă în peisajul academic românesc, ceea ce ne bucură și ne motivează, în acelaşi timp”, precizează rectorul UOC, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.  

Potrivit sursei citate, pentru admiterea din luna septembrie UOC scoate la concurs peste 2200 de locuri la cele 77de programe de studii universitare de licență, mai mult de 1700 de locuri pentru 59de programe universitare de master și peste 80 de locuri la cele 5 școli doctorale, cu 8 domenii de studii de doctorat.

Toate informațiile legate de admiterea 2022 la UOC pot fi accesate la http://admitere.univ-ovidius.ro/, dar și pe site-urile facultăților.

 

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 1 august 2022

        

 

Universitatea Ovidius din Constanța a organizat o nouă întâlnire în cadrul proiectului european „Violența simbolică în termeni de gen”

 

         Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat sâmbătă, 30 iulie 2022, cea de-a treia întâlnire transnațională din cadrul proiectului Symbolic Violence in Terms of Gender, cod 2020-3-TR01-KA205-096725, finanțat prin Programul european Erasmus Plus, informează conf. univ. dr. Denis Ibadula, managerul proiectului din partea UOC.

         Potrivit sursei citate, manifestarea a fost găzduită de Facultatea de Matematică și Informatică, iar la eveniment au participat reprezentanți ai tuturor partenerilor implicați în consorțiul proiectului.

         „În cadrul întâlnirii am analizat un ghid de bune practici, având ca temă prevenția violenței simbolice, realizat de experții noștri. Varianta finală a materialului va conține, printre altele, atât o interpretare a datelor colectate în urma unor cercetări de marketing, efectuate în fiecare țară din cadrul proiectului, cât și o serie de politici guvernamentale privind violența simbolică, aspecte ce au fost dezbătute în cadrul evenimentelor noastre de învățare, predare și formare (Learning, Teaching, Training - LTT), desfășurate în Turcia și Portugalia, în ultimii doi ani. Totodată, alături de ceilalți participanți, am analizat o serie de materiale video montate de echipele fiecărei organizații partenere, având ca temă combaterea violenței simbolice în termeni de gen. Materialele vor fi publicate pe site-ul proiectului, https://symbolicviolence.com/, și vor fi disponibile atât în limba engleză, cât și în limba natală a țărilor în care au fost realizate”, a precizat conf. univ. dr. Denis Ibadula.

         Întâlnirea s-a încheiat cu un program cultural, organizat de UOC, în parteneriat cu Muzeul de Artă din Constanța, coordonat de dr. Ionela-Alina Lascu.

         Proiectul Symbolic Violence in Terms of Gender, cod 2020-3-TR01-KA205-096725, cu o valoare totală de 103.120 de Euro, finanțat din fondurile Programului Erasmus Plus, este implementat în perioada 1 februarie 2021 - 31 ianuarie 2023, în cadrul unui consorțiu format din șase instituții, al cărui lider este Ortadoğu Teknik Üniversitesi Mezunları Birliği Vakfı – MEBIVA (Turcia). Celelalte organizații partenere sunt: Universitatea Ovidius din Constanța (România), Embaixada da Juventude (Portugalia), Psychology Society (Turcia), Sogutonu Zeka Ve Sosyal Gelisim Derbegi (Turcia) și Fark Grup Eğitim Danışmanlık Turizm Araştırma Organizasyon ve Yayıncılık Ticaret Limited Şirketi (Turcia).  

         Obiectivul proiectului îl reprezintă sensibilizarea tinerilor asupra egalității de gen, prin expunerea responsabilităților și oportunităților pe care le au cele două categorii, familiarizând, în acest sens, cetățenii țărilor participante cu drepturile omului.

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 25 iulie 2022

 

 

Universitatea Ovidius din Constanța, la o nouă întâlnire transnațională în cadrul unui proiect european dedicat recuperării și reabilitării prin sport a persoanelor cu tulburări mintale

 

 

         Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 11 - 13 iulie 2022, la o nouă întâlnire transnaţională din cadrul proiectului European Alliance for Sport and Mental Health (EASMH), cod 622832-EPP-1-2020-1-IT-SPO-SCP, finanțat cu 398.450 euro prin Programul european Erasmus Plus, informează prof. univ. dr. Ionel Melenco, managerul proiectului din partea UOC.  

         Potrivit sursei citate, evenimentul a avut loc la Bruxelles, în Belgia, iar din delegația UOC au făcut parte antrenorii sportivi Alexandru Oltean și Iulian Șerbu.

         „În cadrul întâlnirii, viitorii instructori sportivi pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală au finalizat proiectele pilot pe care le vor implementa în cadrul unor instituții unde persoanele vizate să poată beneficia de efectele pozitive ale exercițiului fizic. Programele propuse pentru implementare sunt adaptate specificului fiecărei țări și sunt structurate astfel încât să producă efectele scontate și să ofere o alternativă verificată din punct de vedere științific pentru medicație și izolare, aspecte des întâlnite în cazul persoanelor cu probleme de sănătate mintală”, precizează prof. univ. dr. Ionel Melenco.

             Proiectul EASMH își propune să creeze o rețea europeană capabilă să promoveze beneficiile sportului pentru prevenirea, tratamentul și reabilitarea psihiatrică – cu materiale și instrumente de formare adecvate pentru instructorii sportivi și profesioniștii din domeniul sănătății.

         Proiectul este implementat în perioada 01.01.2021 - 31.12.2023, în cadrul unui consorţiu din care fac parte Universitatea Ovidius din Constanţa (România), European Culture and Sport Organization (Italia - lider de proiect), European Platform for Sports and Innovation (Belgia), Everton in the Community (Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord), Università degli studi della Campania Luigi Vanvitelli (Italia), Federació Salut Mental Catalunya (Spania), Hämeen Liikunta ja Urheilu ry (Finlanda) și Asociația Europeană de Psihiatrie (Franța). 

 

 

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

 

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 27 iulie 2022

        

 

Lucrări din fondul de carte veche și rară al Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu” prezentate la expoziția „Carte veche / Carte nouă”

 

Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” (BUIP) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a participat marți, 26 iulie 2022, la expoziția „Carte veche / Carte nouă” organizată de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu UOC și Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”, informează prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae, directorul BUIP.

Potrivit sursei citate, evenimentul a fost organizat în contextul sărbătoririi Zilei Mondiale a Cărților Vechi, care are loc anual pe data de 27 iulie, și s-a desfășurat în spațiul expozițional al Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

„În cadrul expoziției, Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” a prezentat cărți și periodice din fondul de carte veche şi rară al UOC, care cuprinde aproximativ 3.000 de volume în limba română şi diverse limbi străine. Cea mai veche carte din fondul de patrimoniu al BUIP este Rerum Ungaricarum decades, de Antonius Bonfinius, care a fost prezentată în cadrul expoziției, alături de alte lucrări extrem de valoroase. Existenţa unui fond de patrimoniu care cuprinde exemplare de mare importanţă pentru cultura română este un motiv de mândrie pentru UOC, o legătură  cu istoricul cercetărilor, precum şi cu tradiţia, o conectare permanentă cu filonul nostru identitar”, precizează prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae.  

Printre cărțile prezentate de Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” în cadrul expoziției se numără: Antonius Bonfinius, Rerum Ungaricarum decades, Frankfurt, 1581, Ovidius, Opera, Amsterdam, 1664, Varlaam, Carte românească de învățătură, Iași, 1643, Noul Testament de la Bălgrad, 1648, un Dicționar francez-român care poartă o însemnare și autograful lui Ion Creangă, din 1862, Dicționarul Academiei Franceze, Paris,1798, Albumul general al României, București, 1901, Albumul ilustrat al României Mari, București, 1929, alături de periodice, precum: Viața Românească (1906), Facla (1911), Boabe de grâu (1930).

În acest context, directorul BUIP a subliniat importanța procesului de digitalizare derulat în cadrul bibliotecii, care include și fondul de carte veche și rară, ce cuprinde, în prezent, 120 de volume accesibile integral pe site-ul bibliotecii, la adresa https://biblioteca.univ-ovidius.ro/carte-veche-rara.php.  

 

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu