BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 27 mai 2024
Facultatea de Educație Fizică și Sport a organizat Cupa Studentului Universității Ovidius din Constanța – Ediția 2024
Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, sâmbătă 25 mai 2024, Cupa Studentului UOC.
La competiție au participat peste 900 de studenți din cadrul celor 16 facultăți ale UOC, iar cadrele didactice și studenții FEFS au supravegheat buna desfășurare a activităților sportive. În cadrul evenimentului, tinerii au participat la competiții de volei, badminton, fotbal, baschet, tenis de masă, tenis, tir cu arcul, teqball, padell și șah.
La finalul manifestării au fost premiate facultățile cu cei mai numeroși participanți:
- Locul I - Facultatea de Științe Economice – 174 de studenți;
- Locul II - Facultatea de Drept și Științe Administrative – 163 de studenți;
- Locul II - Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole – 144 de studenți.
„Suntem bucuroși de faptul că și în acest an, Cupa Studentului UOC a înregistrat un succes remarcabil și a pus în valoare pasiunea pentru sport și spiritul competitiv al studenților noștri, în cadrul unei competiții acerbe și pline de momente memorabile”, a precizat prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul FEFS.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa
BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 24 mai 2024
Sesiune internațională de comunicări științifice în drept și științe administrative, la Universitatea Ovidius din Constanța
Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 23-24 mai 2024, Sesiunea internațională de comunicări științifice ale studenților în drept și științe administrative.
La eveniment participă peste 80 de studenți de la cinci instituții de învățământ superior din România, Republica Moldova și Ucraina: Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea „Titu Maiorescu” din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Stat din Moldova (Chișinău, Republica Moldova), și Universitatea Națională „Iuri Fedkovici” din Cernăuți (Ucraina).
„Această sesiune de comunicări științifice face parte din seria evenimentelor organizate de facultatea noastră pentru studenți. Ne bucură numărul mare de participanți înscriși la manifestare, care subliniază interesul tinerilor pentru aprofundarea studiului prin activități de cercetare științifică”, precizează prof. univ. dr. Adrian Stoica, decanul FDSA.
Lucrările conferinței se desfășoară în cinci secțiuni: Științe penale, Drept privat, Drept public, Comunicare și relații publice în era digitală și Strategii și politici în administrația publică.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa
BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 23 mai 2024
Conferință de lansare a unui proiect dedicat tinerilor antreprenori, la Universitatea Ovidius din Constanța
Societatea Antreprenorială Studențească – Ovidius Innovation Center (OICSAS) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează joi, 30 mai 2024, la ora 14:00, conferința de lansare a proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0299 – „Societatea Antreprenorială Studențească Ovidius Innovation Center – dezvoltarea unui ecosistem creativ și educativ pentru tinerii antreprenori”.
Evenimentul se va desfășura în Aula B, Universitatea Ovidius din Constanța, bd. Mamaia 124, și are scopul de a informa participanții despre oportunitățile din domeniul antreprenorial organizate sub egida UOC.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate principalele obiective ale proiectului - dezvoltarea unor abilități transversale cheie, axate pe inovație și cooperare ca mijloc esențial de gândire în abordarea problemelor și găsirea soluțiilor; oferirea de modalități diferite pentru toți studenții de a se implica, învăța, aplica și extinde activitățile de inovare și antreprenoriat; susținerea inițiativelor de afaceri; elaborarea de măsuri în scopul dezvoltării OICSAS.
De asemenea, organizatorii le vor oferi participanților detalii despre activitățile ce se vor derula pe parcursul proiectului: vizite de lucru la companii; jocuri de simulare; cursuri dedicate familiarizării studenților cu tehnologiile disruptive actuale; Școala de vară Ovidius Entrepreneurship and Innovation Boot Camp; programul de pre-accelerare a ideilor de afaceri; competiția Edu Tech Solution Teams; workshop-ul Pre-Seed; un program de instruire pentru începerea unei noi afaceri de tip start-off sau spin-off.
„Toate aceste evenimente dedicate studenților și tinerilor cercetători vor contribui la dezvoltarea competențelor antreprenoriale și de inovare ale acestora, la crearea unui model al antreprenorului de succes adaptat jocului infinit al afacerilor”, precizează directorul proiectului, conf. univ. dr. Dragoș Sburlan.
Proiectul CNFIS-FDI-2024-F-0299 – „Societatea Antreprenorială Studențească Ovidius Innovation Center – dezvoltarea unui ecosistem creativ și educativ pentru tinerii antreprenori” a primit o finanțare în valoare de 257.000 de lei prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) 2024 al Ministerului Educației.
Societatea Antreprenorială Studențească – Ovidius Innovation Center, înființată în anul 2018, este o structură organizatorică și operațională a Universității Ovidius din Constanța, ce are misiunea de a elabora, implementa, monitoriza și evalua politicile universității de sprijinire, dezvoltare și încurajare a spiritului antreprenorial în rândul studenților și absolvenților.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa
Universitatea "Ovidius" din Constanta a încheiat protocoale în regim de reciprocitate conform cărora personalul UOC beneficiază de camere în spaţiile de cazare ale următoarelor universităţi:
►Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia – 3 camere – locația Alba Iulia
►Universitatea "Transilvania" din Braşov – 3 camere - locația Braşov
►Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava – 3 camere - locația Suceava
►Academia de Studii Economice din Bucureşti – 5 camere - locația Covasna
►Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu – 3 camere - locația Sibiu
►Universitatea "Valahia" din Târgovişte – 3 camere - locația Târgovişte
► Universitatea de Arte din Târgu Mureş – 3 camere - locația Târgu Mureş
►Universitatea de Vest din Timișoara– 3 camere - locația Timișoara
►Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti – 4 camere - locația Bucuresti
► Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – 4 camere - locația Bucuresti
Sejurul va fi de maxim 7 zile începand cu data de 15.07.2024 până pe data de 15.09.2024, după cum urmează:
Persoanele care doresc să beneficieze de un sejur de cazare în aceste locaţii vor depune, începând cu data de 12.06.2024, o cerere avizată de şeful ierarhic superior, la Registratura, Bd.Mamaia, nr.124, precizand:
Perioada de depunere a cererilor este: 27.05.2024 - 21.06.2024.
Toate cererile vor fi analizate în perioada: 24.06.2024 – 28.06.2024.
Criteriile de selectie vor fi :1.Data depunerii și înregistrarii cererii,2.Prima optiune
Tarif: 75 ron-/noapte/cameră cu 4 locuri, indiferent de numărul de locuri ocupate
În situatia în care, în funcție de data depunerii cererii, nu poate fi luată în calcul prima optiune, se va lua in calcul optiunea 2.
BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 23 mai 2024
Conferință despre consecințele anexării Crimeii, la Universitatea Ovidius din Constanța
Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității Ovidius din Constanța, în parteneriat cu Institutul pentru Studii la Marea Neagră, organizează, marți, 28 mai 2024, conferința „Black Sea Talks. Zece ani de la anexarea Crimeii”.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.00, în Sala Senatului, Campus Corp A (Aleea Universității, nr.1).
În cadrul conferinței vor susține prelegeri conf. univ. dr. Gayana Yüksel, de la Universitatea „Tavrida” din Ucraina, lector asociat al Universității Istanbul, c.ș. II dr. Cosmin Popa, de la Institutul de Istorie „N. Iorga”, Academia Română, prof. univ. dr. Armand Goșu, de la Universitatea din București, și c.ș. III dr. Metin Omer, de la Universitatea Ovidius din Constanța.
Conferința deschide seria unor manifestări dedicate istoriei, culturii, economiei și relațiilor internaționale din spațiul extins al Mării Negre și se va desfășura în limbile română și tătară crimeeană (cu traducere în limba română).
Totodată, în cadrul evenimentului va fi lansată cea mai recentă carte a istoricului Armand Goșu, „Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială”, publicată la editura Polirom.
Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța