Navigatie                     

Info UOC

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Constanța, 11 noiembrie 2020

 

 

Comunicat de presă

190 de studenți voluntari din cadrul UOC s-au alăturat rezolvării telefonice a anchetelor epidemiologice alături de DSP

 

190de studenți au răspuns pozitiv solicitării Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), de a se alăturaîn rezolvarea telefonică a anchetelor epidemiologice și susținerea activității call-center-urilor alături de Direcția de Sănătate Publică (DSP).

La momentul actual, în baza de date a call-center-ului figurează înscriși 121 de studenți voluntari din cadrul Facultății de Medicină și 69 de voluntari din cadrul celorlalte facultăți ale UOC. În realizarea anchetelor epidemiologice pot participa studenți din cadrul oricărei facultăți, începând cu anul II de studiu.

Minimum 12-15 voluntari vor desfășura activități zilnice în intervalul 09:00-18:00, în Campus Corp B, Amfiteatrele P20 și P23, programul de lucru desfășurându-se în ture de câte trei ore (9:00-12:00, 12:00 - 15:00, 15:00-18:00), cu respectarea normelor de distanțare socială și igienizare, între ture, a sălilor. De asemenea, aceștia pot obține contracte de voluntariat, cu condiția să realizeze activități de cel puțin trei ore pe zi, în decursul a șapte zile, la alegere.

Totodată, voluntarii vor beneficia de trainingspecializat realizat zilnic de către reprezentanții DSP și vor fi coordonați de Andreea Bugescu, Renate Căpraru și Yener Ibadula, studenți ai Facultății de Medicină.

Cei interesați să participe ca voluntari în call-centerse pot înscrie completând următorul formular:

https://docs.google.com/forms/d/1gnBlymy37r33Gd7gvOvDZJ03twDZPAEcoR61UD_2haQ/edit?usp=sharing

 O serie de materiale video cu teme istorice relevante pentru relațiile diplomatice româno-turce de la sfârșitul secolului XIX și prima jumătate a secolului XX, traduse și subtitrate în limba turcă, vor fi prezentate pe pagina oficială de Facebook și pe contul YouTube ale Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, începând de astăzi, 10 noiembrie 2020. Seria a fost inaugurată cu prelegerea intitulată „Stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Republica Turcia“, susținută de dr. Metin OMER, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Dedicate publicului turc și diasporei române din Turcia, cele 16 mini-documentare din cadrul proiectului „Diplomație și istorie în relațiile bilaterale româno-turce“ sunt realizate prin contribuția științifică a unor reputați istorici români: prof. dr. Dumitru VITCU, prof. dr. Alin CIUPALĂ, conf. dr. Emanuel PLOPEANU, conf. dr. Daniel CITIRIGĂ, conf. dr. Florica (BOHÎLȚEA) MIHUȚ, lector dr. Adrian-Bogdan CEOBANU, dr. Metin OMER, Elena-Luiza NIȚĂ.

Printre temele abordate în cadrul programului se numără: stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Republica Turcia; Costache Negri, primul agent diplomatic român la Constantinopol; Dimitrie Brătianu, secvențe din biografia primului trimis extraordinar și ministru plenipotențiar în capitala Imperiului Otoman; Miniștrii plenipotențiari ai României în capitala Imperiului Otoman (1878-1916); Vizita Ministrului Afacerilor Străine al României, Alexandru Marghiloman, la Constantinopol (august 1900); Iradeaua Sultanului Abdul-Hamid al II-lea (mai 1905); Emigrarea turcilor și tătarilor din România în Imperiul Otoman/Turcia; Modernizarea societății turce în percepția diplomaților români; Vizita Ministrului Afacerilor Străine, Nicolae Titulescu, la Ankara (1933); Nicolae Titulescu și Tevfik Rüştü Aras: promotori ai păcii în Balcani; Vizite regale la Istanbul: Carol al II-lea şi Mustafa Kemal Atatürk; Primul ambasador al României în Turcia: Vasile Stoica (februarie 1939 – martie 1940); În vremuri dificile: Grigore C. Moisil, Ambasador la Ankara (1946-1948) etc. Temele au fost alese pentru a fi de interes atât pentru publicul specializat (istorici, diplomați), cât și pentru publicul larg. 

Programul face parte din ciclul anual de conferințe științifice pe teme istorice comune, promovate în mediul cultural turcesc. 

Mai multe detalii: https://www.icr.ro/pagini/istanbul-diplomatie-si-istorie-in-relatiile-bilaterale-romano-turce.


 


 

 
 

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Constanța, 02 noiembrie 2020

 

 

Anunţ

UOC organizează, în cadrul proiectului PilotQ, o serie de cursuri virtuale

 

Încadrul proiectului „Cultura calității - priorități strategice în UOC. Proiectarea și implementarea unui Centru-pilot de management digital integrat al calității (PilotQ)”, cod de înregistrare CNFIS-FDI-2020-0298, Domeniul 5: Îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice,sunt programate în lunanoiembrie,acțiuni-suport pentru dezvoltarea competențelor profesionale și de management al calității educației. Astfel,în colaborare cu cadre didactice de prestigiu din universități partenere din țară și străinătate, personalul didactic al Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) desfășoară cursuri simultane virtuale.

În data de 3 noiembrie 2020, în intervalul orar 10:00-14:00, va avea loc videoconferința „Cultura și civilizația germană – o provocare online pentru activitățile predare-învățare în universități/Erlebte deutsche Landeskunde als online Herausforderung für akademische Lehr- und Lernveranstaltungen”, moderată de conf. univ. dr. Maria-Elena MUSCAN, din cadrul Facultății de Litere a UOC, alături de conf. univ. dr. Daniela Ionescu-Bonanni, din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Catedra de Limbi și Literaturi Germanicea Universității din București.

În data de 5 noiembrie 2020, începând cu ora 18:00, se va derula videoconferința „Considerații asupra digitalizării procesului civil”, susținută de către prof. univ. dr. Constantin Adrian Stoica, din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative, alături de conf. univ. dr. Huruba Eurgen, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Știinte și Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu-Mureș.

În data de 9 noiembrie 2020, în intervalul orar 10:00-12:00, se va desfășura videoconferința „Integritate și toleranță. Valorificarea pozitivă a diferențelor culturale în spațiul universitar”/ „Integrity and tolerance. Positive valorification of cultural differences in the university space“, susținută de lect. dr. Ioan Dura, de la Facultatea de Teologie, alături de cadrele didactice partenere: prof. dr. Abdul Rashid, de la Universitatea din Karachi, Pakistan și prof. dr. Mendo Castro-Henriques, de la Universitatea Catolică din Portugalia.

În data de 9 noiembrie 2020, la ora 10:00, va avea loc videoconferința „Modalități de predare ale atletismului în situații speciale”, moderată de prof. univ. dr. Alin Larion, de laFacultatea de Educație Fizică și Sport, împreună cu invitații săi: prof. dr. viceprincipal. Prasanna Balaji, șef al Departamentului de Cercetare PG pentru Educație Fizică și Sport, Colegiul Național de Științe Tamil Nadu din India, prof. dr. Naglaa Elbadry, din cadrul Departamentului de Pregătire Sportivă a Universității Helwan din Egipt, conf. univ. dr. Liviu Mihăilescu, Director al Departamentului de Educație Fizică și Sport, Universitatea din Pitești, conf. univ. dr. Cristian Popa, Director al Departamentului de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie al UOC, prof. Lenuta Dragomir, coordonator loturi nationale de atletism, Federația Româna de Atletism.

În data de 10 noiembrie 2020, în intervalul 16:00-18:00, se va desfășura videoconferința „Etica în spațiul universitar. Strategii de maximizare a calității educaționale”/ „Ethics in the university space. Strategies for maximizing educational quality”, susținută de lect. dr. Ioan Dura, din cadrul Facultății de Teologie, și cadrele didactice partenere: prof. dr. Jove Jim S. Aguas, Universitatea din Santo Tomas, Filipine și asoc. prof. Katarína Valcova, Universitatea Comenius, Slovacia.

Totodată, în data de 10 noiembrie 2020, începând cu ora 17:00, va alea loc videoconferința „Intuitive Intelligence and Social-Emotional Learning”, susținută de prof. univ. dr. Rodica Gabriela Enache de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, alături de prof. univ. dr. Michael Stevens, profesor emerit Illinois State University, SUA, Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța.

 

Persoană de contact:

Prof. univ. dr. ing. Ionela POPOVICI

Director de proiect

Adresa e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

 

Universitatea „Ovidius” din Constanţa organizează, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2020-0523 Excelență, performanță și competitivitate în cercetarea biomedicală din Universitatea Ovidius", două ateliere de lucru interdisciplinare dedicate „Creşterii Albastre” (Blue Growth). Aceste ateliere vin în întâmpinarea strategiei lansate de Uniunea Europeană privind dezvoltarea durabilă a zonelor costiere si a sectoarelor maritime folosind sustenabil resursele marine. Atelierele se vor desfăşura online, se adresează deopotrivă antreprenorilor şi cercetătorilor şi se vor desfăşura după cum urmează:

 

A1 - Acvacultură, agricultură, pescuit, biotehnologii marine

17.11.2020, orele 10:00

 

A2. Turism, energie, transport şi construcţii navale, exploatarea resurselor

23.11.2020, orele 10:00

 

Atelierele se doresc a fi o platformă de lansare a unor colaborări cu mediul socio-economic, în vederea participării la viitoarele apeluri de proiecte, în perspectiva finanţării de către Uniunea Europeană a dezvoltării durabile a regiunilor României, în cadrul exerciţiului bugetar 2021-2027.

 

Agenda evenimentelor:

- Cuvant de deschidere Mihai Girţu, prorector

- Runde de consultare a opiniilor pe tematica atelierului cu participarea cercetătorilor UOC şi a antreprenorilor prezenţi. Moderatori Marian Tudor şi Mirela Paraschiv

- Sumarul discuţiilor şi concluzii Natașa Tătui-Vaidianu

 

Așteptăm înscrierile dumneavoastră la adresa https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSffug2qfV5EBV3Ga3urctkBZbO8f6FFybC0liwahGT0mDEh6Q/viewform

 

 

 

 

 

 

 

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Constanța, 10 noiembrie 2020

 

Comunicat de presă

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a UOC a semnat un protocol de colaborare cu Școlile românești „Nicolae Iorga‟ din UK și Spania

 

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice (FISP) a Universităţii „Ovidiusˮ din Constanţa a semnat un protocol de colaborare cu Școlile românești „Nicolae Iorga‟ din Liverpool & Wirral, Manchester, Birmingham (UK) și din Castellón (Spania), ce are drept scop promovarea istoriei naționale în rândul comunităților românilor de pretutindeni şi încurajarea eforturilor lor de a păstra legătura cu limba și cultura română.

În același timp, pentru studenții FISP este o oportunitate de a-şi exersa abilitățile de predare/învățare şi comunicare, iar elevii Şcolilor româneşti „Nicolae Iorga” vor fi familiarizaţi cu principalele obiective istorice ale Constanţei şi Dobrogei, cu patrimoniul lor istoric cultural şi natural.

Lecţiile de istorie naţională şi locală vor fi oferite de către studenţii şi cadrele didactice ale FISP, pe bază de voluntariat, elevilor cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, iar întâlnirile se vor desfășura online, o dată la două săptămâni, şi vor adapta teme de istorie pe înţelesul participanţilor.

Lecţia inaugurală intitulată „Câţiva paşi prin Constanţa britanică‟va fi susținută, sâmbătă, 14 noiembrie, de Ziua Dobrogei, de prof.univ.dr. Florin Anghel. Aceasta va aborda o prezentare interactivă a principalelor obiective istorice şi culturale legate de prezenţa britanică la Constanţa la mijlocul secolului al XIX-lea, înaintea intrării Dobrogei în cadrul statului român.

Cea de-a doua întâlnire, supranumită „Gânditorul de la Hamangia şi lumea lui‟, va fi prezentată de Adrian Irimia, student în anul III la programul de studii Istorie, pornind de la statueta descoperită la Cernavodă, unică în lume și inclusă în patrimoniul UNESCO.

Proiectul este coordonat de asist. univ. dr. Georgiana Țăranu și se va desfășura pe tot parcursul anului universitar.

Şcolile româneşti „Nicolae Iorga” sunt inițiative private ale unor membri ai comunităților de români de peste granițe, care funcționează sub formă de întâlniri de weekend și grupează în jur de 15-20 de elevi, fiecare. Prima dintre ele a apărut în Liverpool, celelalte școli fiind fondate pe modelul acesteia și preluând același nume, „Nicolae Iorga‟, tocmai din dorința de a avea o voce unitară și un impact mai puternic.

 

Info UOC - Meniu