Navigatie                     
Dragi studenți,
 

     Echipa Biroului pentru Programul Erasmus Plus din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța organizează în perioada 12-13 octombrie 2018 Zilele Erasmus.
      În cadrul acestui eveniment vor fi organizate două mari activități!
      Una dintre acestea va consta într-o expoziție a testimonialelor studenților noștri, ce se va desfășura în corpul A al Campusului Universitar, la parter, unde este amplasat zilele acestea standul Biroului pentru Programul Erasmus Plus. Oricine este bine-venit. Manifestarea va avea loc în ambele zile, cu începere de la ora 10:00. De asemenea, în cursul zilei de vineri, 12.10.2018, puteți obține informații despre bursele Erasmus Plus de la reprezentanții biroului, la stand!
     Cea de-a doua manifestare va consta într-un scurt seminar de informare cu privire la oportunitățile oferite de către Programul Erasmus Plus studenților.         Acesta va avea loc vineri, 12.10.2018, cu începere de la ora 14:00, în Aula B a clădirii Bibliotecii virtuale. Seminarul este dedicat studenților de anul I, înmatriculați la Facultatea de Matematică și Informatică!
     Dacă veți face fotografii sau filmulețe în timpul evenimentului, nu ezitați să folosiți hashtagul #ErasmusDays.

Vă așteptăm!

Info UOC - Meniu