Navigatie                     

Studenți

Universitatea „Ovidius” din Constanța, alături de partenerii ei, GEA Strategy & Consulting și Project Management Solution, vă invită la conferința de lansare a proiectului POCU „From Idea to Entrepreneurship” – ID 107000, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Evenimentul va avea loc joi, 22 februarie 2018, începând cu ora 12:00, la sediul Universității „Ovidius” din Constanța, Sala Senatului, etaj 1, Campus Corp A.

La conferință vor participa reprezentanți ai UOC, precum și membri ai echipei de implementare și ai organizațiilor partenere, dar și reprezentanți ai grupului țintă, studenți și masteranzi. Cu aceasta ocazie, va rugam sa diseminati informatia in randul studentilor  de la cursurile de licenta si masterat, care vor putea beneficia de activitatile proiectului.

Vă asigurăm că prezența dumneavoastră este foarte importantă pentru noi și vă așteptăm cu drag!

          Dragi studenţi,     

 

        Perioada de evaluare a activităţii didactice de la cursuri şi seminarii/laboratoare/lucrări practice pentru semestrul I este 08 ianuarie –13 martie 2018, pentru toate specializările şi toţi anii de studiu.

Avem rugămintea să completaţi în acest interval formularele de evaluare a cursurilor şi seminariilor/laboratoarelor/lucrărilor practice* găsite în carnetul dumneavoastră de la adresa: https://carnet.univ-ovidius.ro/auth/login.

 

         Vă rugăm evaluaţi în această perioadă DOAR acele discipline care s-au desfăşurat în acest semestru!

 

        *Pentru disciplinele care au fost predate de două cadre didactice (curs + seminar/laborator) va fi nevoie să completaţi câte un formular pentru fiecare cadru didactic în parte.

 

        Vă mulțumim!

Universitatea Ovidius din Constanţa, în parteneriat cu Direcţia Generală Anticorupţie anunţă organizarea Sesiunii de comunicări ştiinţifice studenţeşti cu tema ”Etica și integritatea în societatea românească”,  având următorul calendar:

14.11.17 –lansarea concursului

14.11.17 – 03.12.17 – primirea eseurilor pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

04.12.17 – 08.12.17 – evaluarea eseurilor primite

11.12.17 – 12.12.17 – susținerea și premierea eseurilor în cadrul evenimentului organizat la Sala Senatului cu ocazia Zilei Internaţionale Anticorupţie. Eseurile de creaţie selectate în cadrul sesiunii de comunicări vor fi publicate în Buletinul Informativ al D.G.A.

Tematica (orientativă) pentru întocmirea eseului este:

  • Cum mă afectează corupţia?
  • De ce mă afectează corupţia?
  • De ce ajunge să mă afecteze corupţia?
  • Cum mă feresc de corupţie?
  • Cum pot contribui la prevenirea corupţiei?
  • Cum încurajăm un comportament etic și integru?

Formatul eseului: 1-2 pagini

Titlul eseului - Times New Roman, font 12, centrat, spaţiere 1,5
Autorul se trece sub titlu, aliniere stanga, Times New Roman, font 10, spaţiere 1
Continut - Times New Roman, font 12, spaţiere 1, justify
Note subsol - Times New Roman, font 8, spatiere 1, şi cât mai detaliate (nume autor, titlul cărţii, data publicării, pagina)
Margini :  Stânga 2,49

                     Dreapta 1,32

 

Universitatea Ovidius din Constanţa, în parteneriat cu Direcţia Generală Anticorupţie anunţă organizarea Concursului de dezbateri şi oratorie ”Etică şi integritate: OVIDIUS dezbate”,  având următorul calendar:

14.11.17– lansarea concursului

14.11.17 – 03.12.17 – înscrierea studenţilor, formarea echipelor pentru dezbatere.

04.12.17 – 08.12.17 – anunţarea moţiunilor/temelor de dezbatere

12.12.17 – desfăşurarea concursului de dezbateri în cadrul evenimentului organizat la Sala Senatului cu ocazia Zilei Internaţionale Anticorupţie, premierea căştigătorilor.

În deschiderea concursului va avea loc un meci demonstrativ susţinut de către două echipe formate din elevi constănţeni, care vor face parte şi din juriu.

Descrierea concursului:

La această competiție pot participa echipe formate din 3+1 studenţi (* coordonate de către un cadru didactic; 3 studenţi vor participa direct în competiție, un student va fi rezervă).

Formatul World Schools Style este în prezent unul dintre cele mai răspândite în competițiile internaționale. Regulamentul prevede trei vorbitori în fiecare echipă, cu două echipe într-o dezbatere, numite formal Guvern și Opoziție.

Ordinea vorbitorilor este următoarea:

  • Guvern 1 (G1) – 8 minute;
  • Opoziție 1 (O1) – 8 minute;
  • Guvern 2 (G2) – 8 minute;
  • Opoziție 2 (O2) – 8 minute;
  • Guvern 3 (G3) – 8 minute;
  • Opoziție 3 (O3) – 8 minute;
  • Opoziție (Oc) – 4 minute,
  • Guvern (Gc) – 4 minute.

 

Responsabilităţile de bază ale echipelor sunt :

Echipa Guvernului:

1) prezintă interpretarea temei și definițiile termenilor cheie;

2) prezintă, demonstrează și reconstruiește argumentele cazului propriu ;

3) respinge argumentele cazului Opoziţiei.

 

Echipa Opoziţiei:

1) prezintă poziția pe care echipa Opoziţiei o adoptă față de interpretare și definiții,

2) respinge argumentele cazului Guvernului;

3) prezintă, susține și reconstruiește argumentele cazului Opozitiei.

            Acordarea punctajelor individuale revine arbitrilor, care evaluează și punctează prestațiile individuale ale vorbitorilor şi realizează o ierarhie a discursurilor în funcție de impactul în rundă. Conform fișei de arbitraj standard, punctajul se acordă individual fiecărui vorbitor după cum urmează:

  • Conținut: 40 puncte
  • Stil: 40 puncte
  • Strategie: 20 puncte
  • TOTAL: 100 puncte

 

Bibliografie:

https://www.edu.ro/sites/default/files/fisiere%20articole/Regulament%20olimpiada%20nationala%20Tinerii%20Dezbat.pdf

http://www.nonformalii.ro/metode/debate/format-si-structura

https://tabs.argodebate.ro/