Navigatie                     

In memoriam Constantin Milică, Doctor Honoris Causa al UOC

 

    Comunitatea academică a Universității „Ovidius” din Constanța își exprimă profundul regret cu privire la decesul domnului profesor Constantin Milică din cadrul Universității de Agronomie „Ion Ionescu de la Brad” Iași, reputat cercetător în domeniul plantelor şi fitoterapiei, Doctor Honoris Causa al UOC din anul 2015.

Preocupările științifice ale domniei sale privind valorificarea plantelor medicinale şi aromatice sub aspect fitoterapeutic, cele 6 brevete OSIM pentru soiuri de grâu şi produse alimentare sau cosmetice obținute cu colectivele de cercetare din care a făcut parte, lucrarea monografică despre grâu ca plantă de cultură realizată sub egida Academiei Române, seriile de lucrări de biblioteconomie editate în colaborare cu academicianul Virgil Cândea, dar și contribuția sa în formarea tinerilor în domenii interdisciplinare - chimie, biochimie, fizică, biofizică, genetică, fitopatologie, pomicultură, floricultură, viticultură, botanică farmaceutică, farmacognozie, fac dovada contribuției sale deosebite în dezvoltarea societății noastre și a unei personalități remarcabile.

    Regretăm faptul că domnul profesor nu a mai putut ajunge la Universitatea „Ovidius” din Constanța, în luna noiembrie a anului trecut, din motive de sănătate, la conferința „Dialoguri ovidiene”, conferință dedicată personalităților distinse cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al UOC, unde trebuia să le vorbească studenților și profesorilor despre fitoterapie.

Comunitatea academică a UOC a pierdut un profesor și un cercetător dedicat. Ne exprimăm gratitudinea pentru tot ce a făcut profesorul Constantin Milică pentru Universitatea „Ovidius” și transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate.

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Comunitatea academică a Universității „Ovidius” din Constanța

28 mai 2018

Info UOC - Meniu