În perioada 20-22 aprilie 2007, Universitatea Ovidius din Constanţa organizează tradiţionala manifestare numită “Zilele Porţilor Deschise”, care îşi propune să prezinte oferta educaţională pentru anul universitar 2007-2008 şi condiţiile pentru admiterea din sesiunea iulie 2007.
Programul manifestării:
Vineri, 20 aprilie 2007 - orele 16oo – 19oo
Sâmbătă, 21 aprilie 2007 - orele 9oo – 19oo
Duminică, 22 aprilie 2007 - orele 9oo – 16oo
Deschiderea manifestării va avea loc vineri, 20 aprilie 2007, orele 16oo, în Campusul Universitar - Aleea Universităţii nr. 1.
Menţionăm că Universitatea Ovidius pregăteşte, într-o paletă largă de domenii, specialişti pentru mediul socio-economic românesc şi european. În anul universitar 2007-2008, la cele 15 facultăţi cu 43 domenii de licenţă, studenţii se pot pregăti într-una din cele 65 specializări. Diploma de absolvire este recunoscută în UE.
Universitatea oferă burse în străinătate. Cercetarea ştiinţifică este asigurată în centre de cercetare şi în laboratoare performante.
Înscrierea la admitere în anul universitar 2007-2008 se va face în perioada 11-18 iulie, iar probele de concurs între 19 şi 27 iulie.
Biroul de presă
Universitatea Ovidius
17 aprilie 2007