Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al celor Trei Religii Monoteiste (mozaică, creştină şi islamică) – afiliat Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa – organizează, în ziua de 30 mai a.c., orele 9. 00 – 20. 00, primul său Simpozion internaţional, intitulat Religia şi Dreptul şi impactul lor asupra societăţii umane.
Lucrările Simpozionului se vor desfăşura la sediul Arhiepiscopiei Tomisului – din Strada Arhiepiscopiei nr. 23.
Vor conferenţia personalităţi de seama din lumea academică (academicieni, teologi, jurişti, diplomaţi, filosofi etc.) din ţară şi de peste hotare (Franţa, Italia, Spania, Germania, Bulgaria, Turcia, Israel, Iran, Rusia, Azerbaidjan, Republica Moldova, Georgia etc.).
Trebuie precizat şi reţinut faptul că un asemenea Centru – înfiinţat în cadrul Universităţii noastre – este unic în Europa. Această unicitate constă în faptul că, pentru prima dată în istoria Europei, la un Centru de studii şi cercetări participă atât universitari şi cercetători, din diverse domenii de cercetare, cât şi reprezentanţi de frunte ai celor trei religii monoteiste (rabini, prelaţi ortodocşi şi catolici, pastori protestanţi şi muftii). De asemenea, este pentru prima dată când un asemenea Centru este patronat de o Universitate şi este afiliat la o Facultate de Teologie. Această unicitate este sporită şi de faptul că Centrul nostru promovează dialogul interreligios şi intercultural şi încurajează abordarea şi soluţionarea marilor probleme cu care se confruntă omenirea zilelor noastre, şi care îşi revendică uneori şi un substrat religios, cultural, etnic etc., ca, de exemplu, extremismul şi fundamentalismul religios, xenofobia, terorismul, discriminarea, încălcarea flagrantă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului etc.
Pentru atingerea obiectivelor sale, Centrul studiază şi soluţionează această problematică atât prin prisma studiilor şi cercetărilor religioase, comparate, cât şi prin evaluarea celor juridice şi canonice, care sunt de altfel proprii celor trei religii monoteiste.
Prin componenţa, natura şi obiectivele sale, Centrul nostru se înscrie aşadar în demersul efortului întreprins de reprezentanţii avizaţi ai lumii universitare, europene, şi ai celor trei religii monoteiste de a conştientiza societatea zilelor noastre asupra impactului pe care îl are asupra acesteia atât Religia, cât şi dreptul, de unde şi necesitatea imperioasă de a întreprinde studii şi cercetări religioase şi juridico-canonice, aprofundate, privind religiile monoteiste.
Centrul nostru îşi materializează acest deziderat atât prin conferinţe, prelegeri, colocvii şi mese rotunde, cât şi prin simpozioane internaţionale. Rezultatele acestor sunt publicate în Dyonisiana, revista Centrului.
Prof. univ. dr. Nicolae V. Dură