Vineri, 13 iunie 2008, ora 12:00 în Sala Senatului din Campus, Universitatea „Ovidius”, prin Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, acordă titlul de Doctor Honoris Causa, profesorului universitar doctor Dinu C. Giurescu de la Universitatea Bucureşti, membru al Academiei Române.
Activitatea ştiinţifică a profesorului universitar doctor Dinu C. Giurescu s-a caracterizat, până în prezent, într-o impresionantă listă de titluri, de o bogată plurivalenţă, dar şi constanţă a preocupărilor sale: 15 cărţi, coautor a altor 11 volume tematice, autor a peste 80 de articole, 2 manuale didactice, 1 atlas istoric, îngrijiri de ediţii, prefaţe, note ş.a. Coordonează de mai mulţi ani prestigiosul tratat Istoria Românilor, sub egida Academiei Române, care a ajuns la volumul IX.
Activitatea sa didactică se concretizează în peste 40 de ani de predare a cursurilor de istorie şi civilizaţie europeană precum şi la publicarea a două manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar completate şi de un atlas istoric.
Personalitate de marcă în planul istoriografiei naţionale şi internaţionale, profesorul Dinu C. Giurescu a dobândit calitatea de membru al Academiei Române, ca şi pe aceea de membru al Comisiei româno-bulgare de istorie.
Prin opera sa ştiinţifică profesorul universitar doctor Dinu C. Giurescu este o personalitate de prim rang a istoriografiei româneşti şi universale.
DECAN, Conf. univ. dr. Daniel Flaut