Specializarea Artele Spectacolului – Actorie a Facultăţii de Arte, din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, cu sprijinul Teatrului de Stat Constanţa şi a Fundaţiei „Fantasio” organizează sâmbătă, 26 iunie, „Ziua absolventului de teatru” Constanţa 2010.
Evenimentul va avea loc la sala Teatrului de Stat Constanţa (bd. Ferdinand, nr. 14) şi reprezintă un maraton actoricesc, alcătuit din şase spectacole puse în scenă de absolvenţi de teatru de la: Universitatea Ovidius Constanţa, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Bucureşti, Universitatea „Hyperion”, Bucureşti, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti şi Universitatea din Craiova.
Deschiderea oficială a manifestării va avea loc la ora 10.00, va fi urmată de cele şase spectacole teatrale, iar evenimentul se va încheia la ora 21.00, cu festivitatea de absolvire.
La manifestare sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai presei locale, studenţi, cadre universitare, oameni de cultură, iubitori de teatru. Intrarea este liberă.
Biroul de presă al Universităţii Constanţa 25 iunie 2010