Duminică, 7 mai, la ora 12, Senatul universităţi, la propunerea Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Senatul Universitatii va decerna titlul de Doctor Honoris causa dnei Linda Quinn, profesor universitar doctor la Facultatea de Stiinţe ale Educaţiei, Universitatea Nevada din Las Vegas, SUA.
Linda Quinn este profesor universitar doctor la Facultatea de Stiinţe ale Educaţiei, Universitatea Nevada din Las Vegas, SUA. Specializată în dezvoltare curiculară, strategii didactice, managementul clasei şi educaţie globală, profesorul universitar Linda Quinn îşi defineşte aria de interes şi cercetare ca fiind dezvoltarea profesională continuă a educatorului din momentul în care părăseşte băncile şcolii şi până la încheierea carierei didactice. A absolvit Facultatea de Stiinţe ale Educaţiei de la Portland State University, s-a specializat în educaţie elementară şi a obţinut titlul de doctor în educaţie, în 1991, la Universitatea din Houston. Din acel moment şi până în present, Linda Quinn şi-a dedicat viaţa învăţându-i pe studenţi şi doctoranzi să tindă spre perfecţiune în cariera de profesor.
Experienţa didactică, complexă şi vastă, a Lindei Quinn s-a format în America, dar şi pe alte meridiane ale globului, îmbinând teoria din universităţile americane cu practica, în ţări precum Italia, Japonia, Iran. Progresul profesional al Lindei Quinn a cunoscut o ascensiune excepţională. De la educatoare şi învăţătoare în şcolile elementare din Beaverton şi Damascus, Oregon, Linda Quinn ajunge asistent universitar cercetător la Universitatea din Houston, urcând apoi treaptă după treaptă pe scara academică până la profesor universitar. In paralel, pornind de la practicarea directă a pedagogiei şcolare în munca cu copiii, Linda Quinn ajunge la teoretizarea educaţiei, cercetând şi aplicând singură, sau în colectiv, metode şi modele pedagogice noi adecvate învăţământului asistat de calculator, învăţământului la distanţă, gândirii critice, forme ale educaţiei globale de la inceputul secolului XXI. Astfel, profesorul Linda Quinn organizează şi conduce parteneriate de cercetare educaţională multinaţională între universităţi americane şi universităţi din China, Chile şi reţeaua ţărilor riverane Mării Negre din care face parte şi Universitatea Ovidius. Autoare a unui număr impresionant de articole pe teme de educaţie publicate în reviste de prestigiu, articole care au ca scop principal analiza rezultatelor de cercetare întreprinse de domnia sa în domeniul educaţiei, precum şi coordonatoare de proiecte finanţate de guvernul american pe probleme de educaţie, profesorul universitar doctor Linda Quinn este o personalitate prestigioasă în America şi în lume. In acelaşi timp, Linda Quinn este şi o veche colaboratoare şi bună prietenă a Universităţii Ovidius, făcând parte din echipa sub îndrumarea căreia s-a deschis prima Scoală Laborator în Constanţa şi s-au specializat absolvenţi ai facultăţilor cu profil pedagogic ai Universităţii Ovidius.