Lansare de carte "Natura juridică şi etica funcţiei publice"
În ziua de 30 mai a.c., orele 16.30, în Sala Senatului Universităţii „Ovidius” Constanţa (str. Aleea Universităţii nr. 1) va avea loc lansarea cărţii Natura juridică şi etica funcţiei publice, autor dr. Niculae Neagu.
Lucrarea este de o stringentă actualitate, interesând deopotrivă pe jurişti, sociologi şi politologi.
Niculae Neagu este lector universitar la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, doctor în ştiinţe juridice, specialitatea drept. De câţiva ani colaborează cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa şi, în principal, cu Universitatea „Ovidius” Constanţa, Facultatea de drept, catedra Masterate, pentru disciplinele „Introducere în dreptul internaţional umanitar”, „Dreptul internaţional aplicabil în operaţiunile de pace şi conflictele armate”, „Garanţii materiale şi procesulae ale drepturilor omului în dreptul intern şi european”, „Protecţia juridică a drepturilor minorităţilor naţionale” şi, respectiv, „Natura juridică şi etica funcţiei publice”. Autorul şi-a adus o contribuţie directă în elaborarea proiectelor care au stat la baza reformei, demilitarizării şi modernizării sistemului poliţienesc autohton, a identificat soluţiile pentru construcţia arhitecturii moderne de cooperare în plan regional multilateral şi bilateral şi a fundamentat proiecţii originale de certă actualitate cu privire la domeniile menţinerii, impunerii, restabilirii şi consolidării păcii, construcţiei sistemului european de securitate şi apărare şi contribuţiilor româneşti pe teatrele de operaţiuni din Europa, Asia, Africa şi America Centrală.
A elaborat şi publicat 12 lucrări monigrafice de specialitate şi cursuri universitare, dintre care 10 în calitate de unic autor, între care cele mai reprezentative fiind: „Dreptul internaţional aplicabil operaţiunilor de pace şi conflictelor armate” (444 pag.), „Introducere în dreptul internaţional public”, „Dreptul mării şi dreptul internaţional umanitar”, „Teoria şi practica întrebuinţării poliţiei civile în operaţiunile de pace ale Naţiunilor Unite” (382 pag.), „Unităţile de Poliţie Civilă ale Naţiunilor Unite în operaţiunile de pace” (279 pag.), „Managementul schimbării în Ministerul de Interne” (226 pag). În prezent sunt în curs de tipărire sau de pregătire pentru publicare cursurile universitare intitulate „Garanţii materiale şi procesuale ale drepturilor omului”, „Protecţia juridică a drepturilor minorităţilor naţionale” şi „Natura juridică şi etica funcţiei publice”. Concomitent, a publicat alte peste 210 studii, articole şi comunicări, concentrate pe problematica dreptului internaţional public, dreptul păcii şi securităţii internaţionale, drepturile omului, dreptului internaţional umanitar, protecţia minorităţilor naţionale, apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, prevenirea şi contracararea criminalităţii transfrontaliere şi/sau despre activitatea structurilor poliţieneşti.
O serie de referate şi comunicate ştiinţifice au fost susţinute în cadrul unor manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale contribuind la îmbogăţirea conceptelor şi orientărilor în domeniile de referinţă, îndeosebi în cadrul reuniunilor de la Bucureşti, Brăila, Braşov, Varşovia, Priştina, Istanbul, Sofia, Paris, Bruxelles, şi Haga, la care a participat. A fost desemnat în calitate de coordonator al unor programe şi proiecte de cooperare internaţionale (grant) în cadrul cărora au fost negociate acorduri de cooperare regională (Tratatul CEMN pentru prevenirea şi combatarea crimei organizate în ţările participante la Tratatul de Cooperare Economică la Marea Neagră), au fost puse bazele cooperării poliţieneşti de combaterea crimei organizate în spaţiul balcanic ori au fost înfiinţate şi dezvoltate, pe principii de ultimă noutate organizatorică şi funcţională, structurile destinate să lupte împotriva criminalităţii (Convenţiile de la Twining RO98/IB/ITN-01, Programul AD/RER/99/D41 şi Programul AD/RER/01/F35).
Biroul de presă al Universităţii Ovidius
29 mai 2006