Lansare de carte „Germanii dobrogeni-istorie şi civilizaţie”
Fundaţia Hanns Seidel şi Universitatea Ovidius- Facultatea de istorie şi ştiinţe politice, Centrul de studii şi cercetări ale istoriei şi civlizaţiei zonei Mării Negre(sec.XlX-XXl) lansează luni, 29 mai 2006, la ora 11, în sala Senatului ( din campus), volumul „Germanii dobrogeni-istorie şi civilizaţie”, coordonator prof.univ.dr. Valentin Ciorbea.
Cartea este cel mai amplu studiu colectiv de până acum despre comunitatea germană din Dobrogea. Semnează Jurgen Henkel, C.Toma, Stoica Lascu, Vasile Nicoară, Al.Mihalcea, Marian Moise, Daniel Flaut, Petrică Miu, Adrian Ilie, Liliana Lazia, Valentin Ciorbea, Ionela Duduţă, Gh.Dumitraşcu, Lavinia Dacia Gheorghe, Vasile Ciobanu, Florin Anghel, Corina Apostoleanu, Maria-Elena Muscan, Olga Kaiter, Virgil Coman, Constantin Cheramidoglu, Aurelia Lăpuşan, Enache Tuşa, Mihai Irimia, George Dumitru, Adriana Câteia, Dominuţ Pădureanu, Daniela Buşă, Mariana Cojoc, Marian Sârbu, Vasile Nazare, Gh. Buzatu, Dumitru Şandru, Marian Cojoc, Marian Moşneagu.
Lucrările publicate au fost prezentate la prima sesiune ştiinţifică naţională organizată de Fundaţia Hanns Seidel, Universitatea Ovidius- Facultatea de istorie şi ştiinţe politice, Centrul de studii şi cercetări ale istoriei şi civilizaţiei zonei Mării Negre(sec.XlX-XXl) şi Forumul Democrat German Constanţa.
Sunteţi invitaţi să participaţi la acest eveniment cultural la care vor fi prezenţi editorii români şi germani ai cărţii.