Cea de-a XVI-a Sesiune Ştiinţifică
Atmosfera de sărbătoare ce marchează acest sfârşit de săptămână (19-20 mai 2006) în Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole din Universitatea Ovidius Constanţa se înscrie în acelaşi flux de efervescenţă ce a cuprins universitatea noastră în primăvara 2006, când se împlinesc 45 ani de la începuturile învăţământului superior în Constanţa, moment în care fostul polis elen, fosta cetate a lui Constantin cel Mare a devenit Cetate Universitară. Ştiinţele Naturii au ocupat de la bun început locul cuvenit în paleta facultăţilor Institutului de Învăţământ Superior, aşa că în 1990, anul deschiderii porţilor Universităţii Ovidius,facultatea noastră a făcut doar un pas înainte, ridicându-şi mai mult fruntea.
Orice moment jubiliar este şi un moment de bilanţ, şi astăzi, acesta primeşte conturul Celei de-a XVI-a Sesiuni Ştiinţifice a cadrelor didactice şi studenţilor. Deschiderea va avea loc în Amfiteatrul G.I. Müller (Sala S20) la ora 16:00. Lucrările ştiinţifice originale se înscriu în trei mari arii tematice: Biologie aplicată, Ecologie aplicată, Studiul Biodiversităţii.
Printre participanţi, pe lângă cadrele didactice ale facultăţii ce-şi împart timpul între munca de dascăl şi cercetarea ştiinţifică, se numără dl. prof . Timothy Ehrlinger (University of Wisconsin-Milwaukee), PhD. John BELL, PhD. Jack MOZINGO (A.E.S. Inc. And Black & Watch Inc., USA). Sunt prezenţi studenţi ai şcolii doctorale din facultate (Diana Liliana BADIU, Daniela BĂNARU – în cotutelă cu Université de Marseille, Alexandru CHESLER, Simion ENUŢĂ, Laura PĂIŞ, cât şi Gina ISOFACHE , Aliona NOVAC – doctoranzi ai Universităţii Al.I. Cuza –Iaşi).