Conferinţa internaţională de biochimie şi biologie moleculară
În perioada 1-3 iunie 2006, Universitatea Ovidius va găzdui Conferinţa internaţională de biochimie şi biologie moleculară în organizarea Societăţii Române de Biochimie şi Biologie Moleculară, filiala Constanţa, Universitatea "Ovidius", Constanţa prin Facultatea Medicină Generală şi Facultatea Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, Institutul de Biochimie al Academiei Române Bucureşti şi Filiala SRBBM Bucureşti.
Societatea Română de Biochimie şi Biologie Moleculară este afiliată la Federaţia Europeană a Societăţilor de Biochimie şi Biologie Moleculară şi Uniunea Internaţională de Biochimie, iar preşedintele filialei constănâene este Prof.univ.dr. Natalia Roşoiu, membru in Consiliul SRBBM.
Conferinţa se va desfăşura pe următoarele secţiuni: Structura şi Funcţia Proteinelor, Imunologie şi Biochimie Clinică, Biologie Moleculară, Enzimologie, Tehnici avansate de biochimie şi biologie moleculară, Biochimia Produşilor Sintetici şi Naturali, Biotehnologie.
Rezumatele lucrărilor vor fi publicate în Romanian Journal of Biochemistry (revistă cotată ISI)
Programul Sesiunii Ştiinţifice Anuale este anunţat pe pagina de web a SRBBM.