Cercetare

Data ultimei actualizări 15.06.2011

         OBIECTIVE PRIORITARE ALE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Strategia manegerială de susţinere şi dezvoltare a activităţii de cercetare ştiinţifică pe termen scurt si mediu vizează:

  • Stimularea şi cointeresarea personalului didactic pentru activităţile de cercetare prin acordarea unei ponderi semnificative şi motivatoare rezultatelor meritorii obţinute, în ansamblul criteriilor privind: repartiţia fondului anual de premiere, promovarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice, acordarea gradaţiilor de merit, asigurarea condiţiilor financiare de participare la manifestări ştiinţifice din ţară şi străinătate, realizarea unor sesiuni anuale de comunicări ştiinţifice pentru studenţi;
  • Diversificarea şi consolidarea unităţilor autonome de cercetare

În cursul anului universitar 2006-2007 se vor finaliza demersurile de autorizare a Laboratorului de psihologie aplicată al facultăţii pentru prestarea de servicii către persoane fizice şi juridice din judeţul Constanţa. Abordările psihologiei aplicate implică un versant de cercetare teoretică, ca urmare activitatea laboratorului va fi orientată către: adaptarea unor tehnici şi instrumente pe eşantioane normative cât mai reprezentative pentru zona Dobrogea; realizarea unor tabele de norme, diferenţiate pe vârste pentru o serie de probe psihologice aflate în uz, dar deficitare sub raportul etalonării; funcţionarea laboratorului pe principiul unei “clinici psihologice” cu adresabilitate largă în populaţia studenţească constănţeană, cu dublul scop de ameliorare a mecanismelor de confruntare cu cele mai diverse solicitări ale vieţii şi de adaptare şi implementare a unor tehnici de consiliere psihoeducaţională şi vocaţională şi de consultanţă.

  • Strategii de creştere a gradului de dotare a laboratoarelor de psihologie experimentală, psihodiagnostic, psihologia muncii şi de psihopedagogie specială.
  • Diversificarea formelor de participare la activităţi de cercetare ştiinţifică pe următoarele domenii: psihologie educaţională, psihologie socială, psihologia muncii, consiliere şi psihoterapie, psihodiagnostic, psihologie militară, psihologie sportivă, psihologie judiciară, psihopatologie şi psihologie medicală, psihoigiena şi sănătate mintală, psihopedagogia deficienţelor de auz şi de văz, psihopedagogia deficienţelor de intelect, psihopedagogia polihandicapului, psihopedagogia supradotării, educaţie integrată şi incluzivă.
  • Realizarea unei mai bune îmbinări a cercetării ştiinţifice cu activitatea didactică, în scopul formării tinerilor, nu doar ca specialişti, ci şi ca potenţiali cercetători cu aptitudini reale pentru integrarea în comunitatea ştiinţifică naţională şi internaţională.
  • Impulsionarea cooperarii ştiinţifice interdisciplinare între catedrele facultăţii.

Aceste  obiective ale cercetării ştiinţifice, pe termen scurt şi mediu, nu reprezintă altceva decât rezultatele aşteptate ale cercetărilor individuale şi colective, concretizate în manifestări ştiintţfice, parteneriate, comunicări ştiinţifice, articole, studii şi cărţi.