CLICK mai jos pentru:
Lista conducatorilor de doctorate din Universitatea Ovidius
Formalitati pentru obtinerea conducerii de doctorat

Art.1 Doctoratul constituie ciclul superior de studii universitare, a cărui finalitate este dezvoltarea cunoaşterii prin cercetare ştiinţifică originală. Doctoratul are două componente: un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate şi un program de cercetare ştiinţifică.
Doctoratul ştiinţific se bazează pe creaţie şi cercetare ştiinţifică avansată, contribuind la dezvoltarea de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi cognitive.
Cunoştinţele, competenţele şi abilităţile generale şi de specialitate conferă absolventului de studii universitare de doctorat ştiinţific capacitatea:
a) de a înţelege sistematic şi comprehensiv domeniul de studiu şi de a utiliza metodele de cercetare asociate acestui domeniu;
b) de a concepe şi implementa un proiect de cercetare şi de a face managementul cercetării în condiţiile respectării deontologiei profesionale;
c) de a contribui la progresul cunoaşterii prin cercetare originală cu impact naţional sau internaţional, demonstrată prin publicaţii ştiinţifice;
d) de analiză critică, evaluare şi sinteză a unor idei noi şi complexe;
e) de comunicare cu comunitatea profesională şi cu societatea civilă în contextul domeniului său de cercetare;
f) de a contribui la promovarea dezvoltării tehnologice, sociale şi culturale în contextul unei societăţi şi economii bazate pe cunoaştere.
Institutiile de invatamant superior promoveaza interdisciplinaritatea in studiile universitare de doctorat.
Art.2 Universitatea Ovidius Constanta este institutie organizatoare de studii universitare de doctorat, numita in continuare IOSUD. Conducerea IOSUD este alcătuită din Rector, Prorectori şi Secretarul Ştiinţific al Senatului. Rectorul Universităţii este Director al Şcolilor Doctorale din Universitatea „Ovidius”. Prorectorul cu activitatea profesională este Director Executiv.
Art.3 În Universitatea „Ovidius Constanta, denumita in continuare UOC, se înfiinţează, în subordinea conducerii IOSUD, Şcoli Doctorale pe domeniile de doctorat: Filologie, Istorie, Teologie, Biologie, Matematica, Medicina si Inginerie civila.
La fiecare facultate, Şcoala doctorală este condusă de Decan, ca Director al Şcolii Doctorale şi coordonată de Directorul executiv al Şcolii Doctorale, ales de Consiliul Facultăţii dintre membrii săi care au conducere de doctorat. Dacă în Consiliul Facultăţii nu exista alţi conducători de doctorat, Directorul Executiv poate fi ales dintre conducătorii de doctorat ai Şcolii Doctorale. Directorul, Directorul Executiv şi un alt conducător de doctorat din cadrul Şcolii Doctorale, ales de Consiliul Facultăţii, formează Biroul Şcolii Doctorale.
Indemnizaţia de Director Executiv al Şcolii Doctorale este egala cu cea de Şef de Catedră.
Coordonatorul şi Directorul Executiv ai Şcolilor Doctorale, precum şi Directorii şi Directorii Executivi ai fiecărei Şcoli Doctorale nu beneficiază de indemnizaţie de conducere pentru aceste funcţii dacă au deja o astfel de indemnizaţie.
Art.4 Calitatea de doctorand şi cea de conducător de doctorat se exercită în cadrul unei singure Şcoli Doctorale. Doctoratul se desfăşoară pe baza contractelor de studii de doctorat încheiate pentru fiecare doctorand după cum urmează:
a) contracte pentru pregătirea universitară avansată, încheiate între doctoranzi, conducătorii de doctorat şi IOSUD;
b) contracte pentru programul de cercetare ştiinţifică, încheiate între doctoranzi (posesori ai certificatului de studii universitare avansate şi promovaţi în programul de cercetare ştiinţifică prin obţinerea calificativului Foarte Bine/Bine la susţinerea proiectului de cercetare ştiinţifică), conducătorii de doctorat şi IOSUD.
Art.5 Şcolile Doctorale organizează toate activităţile prevăzute pentru programul de pregătire universitară avansată. Fiecare Şcoală Doctorală îşi fixează taxa de scolarizare proprie, validată anual prin hotărârea Senatului UOC.
Art.6 În calitate de I.O.S.U.D, Universitatea Ovidius are obligaţia de a publica un raport anual privind ciclul de studii universitare de doctorat, însoţit de sinteze ale tezelor de doctorat susţinute în anul respectiv.
Conducatorul de doctorat
Art.7 Conducător de doctorat poate fi un profesor universitar, un profesor universitar consultant, un academician sau un cercetător ştiinţific principal gradul I, care are titlul de doctor obţinut în domeniul respectiv.
Art.8 Conducătorul de doctorat se numeşte prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea I.O.S.U.D., cu avizul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, acest aviz fiind acordat pe baza evaluării activităţii didactice şi de cercetare, de relevanţă naţională sau internaţională.
Art.9 Conducătorul de doctorat îşi desfăşoară activitatea didactică şi de cercetare în instituţia de învăţământ superior care l-a propus sau în instituţii care formează consorţii cu respectiva I.O.S.U.D. Un conducător de doctorat îşi poate desfăşura activitatea prin afiliere la o singură I.O.S.U.D.
Art.10 Un conducator de doctorate poate indruma la Universitatea Ovidius maximum 15 doctoranzi, aflati in programul de pregatire (in stagiu). Se exceptează de la numărul maxim doctoranzii veniţi prin redistribuire, transfer sau doctoranzii străini pe cont propriu valutar.
Art.11 Conducatorul de doctorat are datoria de a indruma doctorandul in activitatea de elaborare a proiectului de cercetare stiintifica pana la sustinerea acestuia.
Art.12 Conducătorul de doctorat răspunde de parcurgerea celor două etape corespunzătoare doctoratului, astfel: are rol de tutore în Programul de pregătire universitară avansată şi de coordonator în Programul de cercetare.
Activitatea de îndrumare a doctoranzilor este inclusǎ în norma didacticǎ sau de cercetare a conducǎtorului de doctorat, potrivit reglementǎrilor legale în vigoare.
Art.13 Dupa pensionare, conducatorul de doctorat, avand calitatea de profesor consultant, poate primi spre indrumare noi doctoranzi, la cerere, cu aprobarea Senatului UOC, fundamentata pe performanta stiintifica din ultimii 5 ani de activitate. Prin incetarea contractului de munca la Universitatea Ovidius, cu exceptia pensionarii, se pierde calitatea de conducator de doctorat, iar doctoranzii se redistribuie altor conducatori de doctorat din aceeasi IOSUD.
Art.14 Conducătorul de doctorat şi Şcoala Doctorală au următoarele indatoriri:
să semneze Contractul de studii doctorale şi să-şi asume responsabilităţile ce revin în această calitate.

Art.15 Durata ciclului de studii universitare de doctorat este, de regulă, de 3 ani, exceptie face domeniul Medicina, la care durata studiilor de doctorat este de 4 ani, conform OMEC 5301/20.10.2005, cuprinsa intre data inmatricularii la studii de doctorat si data sustinerii publice a tezei de doctorat. În situaţii speciale, durata studiilor de doctorat poate fi prelungită cu 1-2 ani, în condiţiile prevăzute de lege.
Art.16 Doctoratul se poate întrerupe pe motive temeinice cu aprobarea conducerii I.O.S.U.D, conform prevederilor contractului de studii universitare de doctorat. Perioadele de întrerupere cumulate nu pot depăşi 2 ani.
Art.17 Durata desfăşurării doctoratului se prelungeşte în caz de întrerupere, corespunzător cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate de conducerea I.O.S.U.D.
Art.18 Studiile universitare de doctorat presupun parcurgerea a două etape succesive sub îndrumarea unui conducător de doctorat:
Programul de pregătire universitară avansată şi
Programul de cercetare ştiinţifică.
Art.19 Studiile universitare de doctorat se pot organiza în forma de învǎţǎmânt cu frecvenţǎ şi fǎrǎ frecvenţǎ. Doctoratul cu frecvenţǎ se poate organiza în regim de finanţare de la bugetul de stat sau în regim cu taxǎ. Doctoratul fǎrǎ frecvenţǎ se organizeazǎ numai în regim cu taxǎ.
Art.20 Cele douǎ componente ale ciclului de studii universitare de doctorat – programul de studii universitare avansate şi programul de cercetare ştiinţificǎ - sunt obligatorii pentru ambele forme de învǎţǎmânt.
Art.21 Pe parcursul ciclului de studii universitare de doctorat, forma de învǎţǎmânt poate fi schimbatǎ, potrivit prevederilor prezentului regulamentului şi clauzelor contractului de studii doctorale.
ADMITEREA LA STUDII DE DOCTORAT
Art.22 Admiterea candidaţilor la doctorat, indiferent de forma de învǎţǎmânt în care se organizeazǎ, se face prin concurs organizat anual de I.O.S.U.D.
Art.23 Sesiunea de admitere la doctorat se desfăşoară în luna septembrie, conform H.G. nr. 567/2005 şi O.M. nr. 4491/2005, după calendarul stabilit de Senatul Universităţii Ovidius Constanţa.
Art. 24 Ministerul Educaţiei şi Cercetǎrii alocǎ fiecarei IOSUD, anual, pentru doctoratul cu frecvenţǎ un numǎr de locuri finanţate de la buget.
Art. 25 Senatul Universităţii aproba repartizarea numarului de locuri subventionate de la buget si cel al locurilor cu taxa, pentru fiecare domeniu de doctorat, cu respectarea cerintelor de asigurare a calitatii studiilor de doctorat.
Art. 26 Senatul Universităţii aprobă Comisiile de Admitere de la fiecare Şcoală Doctorală.
Comisia de admitere de la fiecare Şcoală Doctorală este alcătuită din cel puţin trei membri conducători de doctorat şi prezidată de Decan sau un delegat al acestuia.
Art. 27 Inscrierea la concursul de admitere la studii de doctorat intr-un domeniu specificat se poate face indiferent de domeniu in care a fost dobandita diploma de licenta sau echivalenta. Au dreptul sǎ participe la concursul de admitere la doctorat numai absolvenţii studiilor universitare de masterat.
Absolvenţii învǎţǎmântului universitar cu diplome de licenţǎ sau echivalente, eliberate pânǎ în anul absolvirii primei promoţii de licenţǎ organizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2004, privind organizarea studiilor universitare, au dreptul sǎ participe la concursul de admitere la doctorat fǎrǎ sǎ fi absolvit ciclul studiilor universitare de masterat.
Art. 28 Dosarului de înscriere la concursul de admitere la studii de doctorat trebuie sa contina:
- fişa si cererea de înscriere tip;
- chitanţa de achitare a taxei de înscriere la admiterea la doctorat;
- curriculum vitae;
- lista lucrărilor ştiinţifice ale candidatului;
- atestat de cunoaştere a unei limbi străine;
- copie legalizată a certificatului de naştere;
- copie legalizată a certificatului de căsătorie/de schimbare a numelui, dacă este cazul;
- copie legalizată a diplomei de bacalaureat sau echivalentă;
- copie legalizată a diplomei de licenţa şi a foii matricole;
- copie legalizată a diplomei de masterat şi a foii matricole;
- alte acte specifice domeniului domeniului de doctorat.
Art.29 Taxa de înscriere la admitere este stabilită anual de Senatul Universităţii Ovidius Constanţa.
Art.30 Regimul de studii al cetăţenilor străini care doresc să urmeze doctoratul în România este acelaşi cu cel al cetăţenilor români. Universitatea Ovidius poate asigura, la cererea doctorandului străin, curs pregătitor de limba română, conform reglementărilor în vigoare. Admiterea la studii universitare de doctorat a cetăţenilor străini se reglementează prin ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Plata cursurilor este suportată de doctorand, cu exceptia bursierilor statului roman si a celor pe cont propriu nevalutar.
Art. 31 Concursul de admitere conţine o serie de probe specifice domeniului de studiu respectiv şi un examen de competenţǎ lingvisticǎ pentru o limbǎ de circulaţie internaţionalǎ. Cunoştiinţele specifice domeniului de studiu se verificǎ pe baza unei bibliografii, cuprinzând lucrǎri de specialitate, anunţate din timp de cǎtre UOC.
Art. 32 Examenul de competenţǎ lingvisticǎ se susţine la Catedra de limbi strǎine a UOC, care elibereazǎ un certificat de competenţǎ lingvisticǎ.
Dacǎ un candidat a obţinut în ultimii doi ani calendaristici un certificat de competenţǎ lingvisticǎ cu recunoaştere internaţionalǎ sau este absolvent al unei facultăţi de limbi străine, examenul de competenţǎ lingvisticǎ nu mai este necesar.
Art.33 Probele de concurs, precum şi bibliografia concursului de admitere se propun de către fiecare Şcoala Doctorală şi se aprobă de conducerea UOC. Probele de concurs si bibliografia concursului de admitere se fac publice prin afisare la avizierele Scolilor doctorale ale facultatilor respective.
Fiecare probă de concurs se notează cu note de la l la 10 de către fiecare evaluator, rezultând media probei. Media la admitere este media aritmetică a mediilor de la probele de concurs.
Art.34 Candidaţii care au obţinut media de admitere minimum 8.00 vor fi declaraţi admisi în limita numărului de locuri existente, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere. În cazul în care candidaţi cu medii egale nu pot fi declaraţi toţi admişi pe locurile existente, se vor aplica criterii de departajare propuse de Şcoala Doctorală.
În urma concursului, comisia de admitere la doctorat va întocmi un proces-verbal.
Art.35 Concursul de admitere la doctorat este valabil numai pentru domeniul fundamental şi domeniul de doctorat pentru care s-a înscris candidatul. El se organizează simultan pentru locurile finanţate de la buget şi pentru cele cu taxă, statutul candidaţilor admişi stabilindu-se în funcţie de opţiunea exprimată la data înscrierii şi de media concursului de admitere.
Art.36 În cazul în care, în urma concursului de admitere, la unele Şcoli Doctorale nu se completează toate locurile de la buget, conducerea UOC poate decide redistribuirea locurilor rămase neocupate la alte Şcoli Doctorale. În acest caz, la Şcoala Doctorală unde s-au transferat locuri subventionate, candidaţii respinşi la concurs, dar care îndeplinesc criteriul minimal de admitere, vor fi înmatriculaţi în ordinea descrescătoare a mediei la admitere, până la epuizarea locurilor suplimentate.
Art.37 În cazul în care şi după redistribuire rămân locuri neocupate, se poate organiza o a doua sesiune de admitere la studii de doctorat.
Art.38 Statutul doctoranzilor admişi la forma de învăţământ cu frecvenţă, cu bursă este cel reglementat de art. 21 din H.G. nr. 567/2005 şi art. 11 din O.M. nr.4491/2005. Bursa se acordă pe întreaga perioadă a studiilor universitare de doctorat (pe ambele componente ale doctoratului), cu excepţia perioadelor de întrerupere a studiilor de doctorat şi în caz de nepromovare în programul de cercetare ştiinţifică.
Art.39 Validarea rezultatelor admiterii şi înmatricularea candidaţilor declarati admisi la concurs se fac prin Decizie a Rectorului Universitatii Ovidius Constanta.
DOCTORANDUL
Art.40 Persoana admisă la doctorat are pe întreaga perioadă de desfăşurare a acestuia – de la înmatricularea în ciclul de studii de doctorat până la susţinerea publică a tezei de doctorat – calitatea de doctorand, calitate asimilată celei de asistent de cercetare pe perioada programului de pregătire universitară avansată şi de cercetător ştiinţific pe perioada programului de cercetare ştiinţifică.
Art.41 Categoriile de doctoranzi ai Universitatii Ovidius sunt:
Art.42 Doctorandul înscris la forma de învăţământ cu frecvenţă poate obţine bursă de doctorat, care se acordă prin concurs organizat de către I.O.S.U.D.
Art.43 Conform prevederilor contractului de studii, bursa de doctorat se acordă pe întreaga perioadă a studiilor universitare de doctorat. Bursa se suspendă automat pentru perioadele de întrerupere a studiilor de doctorat aprobate de conducerea UOC, la cererea doctorandului.
Art.44 Bursa de doctorat reprezintă o indemnizaţie egală cu salariul brut de asistent de cercetare pentru perioada programului de pregătire universitară avansată şi de cercetător ştiinţific pentru perioada programului de cercetare ştiinţifică.
Art.45 Bursa de doctorat se acordă din veniturile I.O.S.U.D. provenite din sume alocate de la bugetul de stat, din venituri proprii, donaţii, sponsorizări şi alte surse, în condiţiile legii.
I.O.S.U.D. poate facilita doctorandului obţinerea de resurse suplimentare de finanţare a studiilor (granturi de cercetare, contracte de consultanţă, etc.).
Art.46 Pe toată durata activităţii, doctorandul de la forma de învăţământ cu frecvenţă, care obţine bursă, beneficiază de recunoaşterea vechimii în muncă, de alte drepturi şi obligaţii ce revin salariatului, precum şi de dreptul de a desfăşura activităţi didactice prin cumul sau prin plata cu ora (4-6 ore didactice pe saptamana, fara remunerare suplimentara), potrivit contractului de studii de doctorat.
Art.47 Contribuţiile datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru doctoranzii cu frecvenţă, care obţin bursă, se plătesc lunar de către I.O.S.U.D. la care sunt înmatriculaţi. Baza de calcul a contribuţiilor datorate o constituie cuantumul bursei.
Art.48 Doctoranzii, care urmeazǎ studiile în forma de învǎţǎmânt fǎrǎ frecvenţǎ şi sunt salariaţi în administraţia publicǎ, în regiile autonome cu specific deosebit sau în alte unitǎţi bugetare, au dreptul la concedii de studii fǎrǎ platǎ, potrivit legislaţiei în vigoare (art. 23, alin. (4) din HG nr. 567/15.06.2005)
Art.49 In cazul doctoranzilor români admişi pe locurile finanţate de la buget, precum şi a doctoranzilor străini bursieri ai statului român sau pe cont propriu nevalutar, cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea programului de pregătire universitară avansată şi a programului de cercetare ştiinţifică se suportă din bugetul I.O.S.U.D, pe baza contractului de finantare de la bugetul de stat.
Art.50 Doctoranzii care îndeplinesc toate obligaţiile de studiu şi cercetare prevǎzute în contractul de studii doctorale şi susţin cu succes teza de doctorat, în condiţiile art. 35 alin.(2) din HG 567/15.06.2005, primesc titlul de doctor în domeniul de studiu abordat.
Art.51 Doctorandul poate solicita conducerii I.O.S.U.D. schimbarea conducǎtorului de doctorat în cazul în care acesta este indisponibil mai mult de un an sau nu respectǎ clauzele din contractul de studii. Conducerea I.O.S.U.D. aprobǎ schimbarea dupǎ obţinerea acordului scris al unui nou conducǎtor de doctorat, în cadrul aceluiaşi domeniu de studiu.
Art.52 În cazul în care doctorandul nu-şi îndeplineşte, în termenele aprobate, obligaţiile aferente, va fi exmatriculat, la propunerea conducătorului de doctorat sau la sesizarea Biroului Doctorate din cadrul Universitatii Ovidius Constanta. Decizia de exmatriculare este emisă de către Rectorul Universitatii Ovidius Constanta.
Doctorandul exmatriculat pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în ciclul de studii universitare de doctorat, pierde statutul de doctorand, iar dacă a fost bursier, el pierde în mod automat şi drepturile de bursă de studii.
Un doctorand exmatriculat se poate înscrie la un nou concurs de admitere organizat de UOC şi pentru acelaşi domeniu de ştiinţă, cel mult încă o dată şi numai în regim cu taxă.
ORGANIZAREA PROGRAMULUI DE PREGĂTIRE UNIVERSITARA AVANSATA
Art.53 Doctoratul se desfăşoară pe baza unui contract de studii de doctorat încheiat între doctorand, conducătorul de doctorat şi I.O.S.U.D. În acest contract, sunt prevăzute drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi implicate în ciclul de studii universitare de doctorat, astfel încât să fie realizate cerinţele de asigurare a calităţii. Programul individual de pregătire universitară avansată a doctorandului se constituie ca parte integranta a contractului de studii de doctorat, având statut de contract de învăţare (learning agreement).
Art.54 Doctoratul se desfăşoară în limba română sau într-o limbă de circulaţie internaţională, la cererea doctorandului, conform contractului de studii doctorale încheiat între I.O.S.U.D, conducător de doctorat şi doctorand.
Art.55 Programul de pregătire universitară avansată se desfăşoară în cadrul I.O.S.U.D., pe baza planului de învăţământ, aprobat de Senatul UOC, şi are o durată de 2 semestre pentru toate cele 7 domenii de doctorat din cadrul UOC.
Art.56 Planul de învăţământ al fiecărei Şcoli Doctorale este elaborat de catedrele de profil, sub coordonarea directorului şi a directorului executiv ai Şcolii Doctorale si este aprobat de Senatul UOC. Pentru doctoranzii admişi începând cu sesiunea septembrie 2005, statele de funcţiuni ale Şcolilor Doctorale se întocmesc pe baza planului de învăţământ respectiv, normarea efectuându-se în regimul şcolilor post-universitare (coeficient 2,5 pentru orele de curs si coeficient 1,5 pentru orele de laborator, seminar, lucrări practice). Activităţile specifice doctoratului pentru doctoranzii înmatriculaţi anterior anului 2005 se vor norma, conform procedurilor anterioare, la catedre.
Art.57 Planul de învăţământ al fiecărei Şcoli Doctorale conţine discipline obligatorii pentru toţi doctoranzii înmatriculaţi la respectiva Şcoală Doctorală şi, pe domenii specifice de doctorat, discipline opţionale predate în Şcoala Doctorală respectivă, atât pentru proprii doctoranzi, cât şi pentru doctoranzii altor Şcoli Doctorale. La realizarea lui pot participa, alături de conducătorii de doctorat şi alte cadre didactice, cercetători şi experţi ai UOC sau personal asociat cel puţin cu gradul didactic de lector universitar şi cu titlul de doctor.
Art.58 Fiecare disciplină, obligatorie sau opţională, este proiectată pentru a asigura o pregatire avansata, complexa in domeniul studiilor de doctorat, promovand studiile interdisciplinare, ca o modalitate de stimulare a cercetării ştiinţifice. Pentru disciplinele de pregătire avansată se acorda 60 de credite si se aplică Sistemul European de Credite Transferabile (ECTS).
Art.59 Alături de disciplinele care vizează pregătirea universitară avansată, planul de învăţământ al programului de pregatire avansata va cuprinde şi modulul de pregătire complementară, bazată pe munca independentă a doctoranzilor. În conceperea acestor activităţi de pregătire complementară, se porneste de la premisa că în societatea cunoaşterii, doctoratul este un tip distinct de învăţare prin şi pentru cercetare, care permite doctorandului să obţină atât competenţe de vârf în domeniul specializat de studiu, cât şi aptitudini personale şi managerialepentru a elabora proiecte de cercetare în vederea obţinerii de mijloace pentru finanţarea lor, a descoperi soluţii inovative şi a le comunica eficient, a asigura un bun management al timpului şi al resurselor implicate în cercetare, a monitoriza permanent calitatea şi performanţa în propria activitate şi în activitatea echipei din care face parte.
Art.60 In planurile de invatamant ale programelor de pregatire avansata, disciplinelor li se vor aloca coduri de identificare. Titularul disciplinei va elabora si va supune aprobarii colectivului catedrei din cadrul careia face parte, Fisa disciplinei si Programa analitica a disciplinei.
Art.61 Organizarea de cursuri, seminarii şi lucrări aplicative specifice unei anumite discipline poate fi realizată în cadrul consorţiilor I.O.S.U.D., concomitent pentru mai multe programe de pregătire universitară avansată.
Art.62 Fiecare doctorand isi alcatuieste programul individual de pregatire avansata, respectand planul de invatamant al Scolii Doctorale si cu aprobarea Consiliului facultatii respective.
Art.63 Finalizarea studiului la disciplinele de pregătire avansată se face prin examene. Nota minima de promovarea a unei discipline din programul individual de pregatire avansata este 8 (opt), doctorandul obtinand, astfel, integral numarul de credite alocat disciplinei in planul de invatamant.
Notele obţinute de doctorand pe perioada parcurgerii programului doctoral vor fi aduse la cunoştinţa doctoranzilor, prin afişare, la loc vizibil, la avizierul Scolii doctorale a facultăţii respective. Contestarea unei note se poate face în cel mult trei zile lucrătoare de la data susţinerii probei. Solutionarea contestatiilor se face in termen de şapte zile.
Art.64 În cazul nepromovării unei discipline cuprinse în programul de pregatire avansata, doctorandul mai are dreptul la o singură susţinere care se realizează în regim cu taxă, în conformitate cu taxele stabilite de Senatul UOC, in perioada 1-15 iulie.
Art.65 Doctorandul care nu acumulează cele 60 de credite după două semestre îşi poate completa creditele în semestrul următor, cu plata taxelor de examen stabilite de Senat şi cu reducerea corespunzătoare a duratei programului de cercetare ştiinţifică.
Art.66 Evaluarea activităţilor cuprinse în modulul de pregătire complementară se realizează prin acordarea unor calificative. Aceste calificative vor fi consemnate într-un proces verbal, în urma susţinerii la catedră. În baza procesului verbal întocmit, calificativele obţinute vor fi completate în programul de pregatire avansata al doctorandului.
Art.67 Pe parcursul programului de studii avansate nu se acordă întreruperi ale pregătirii, cu excepţia situaţiilor medicale deosebite, susţinute prin certificat medical. În aceste situaţii întreruperea va fi de un număr întreg de semestre, cu respectarea limitei maxime de 2 ani de întrerupere pe tot parcursul doctoratului.
Art.68 Doctoranzii care, în timpul primului an de doctorat, obţin mobilităţi în alte universităţi, îşi păstrează obligaţia de acumula, cele 60 de credite în sistemul ECTS, conform programului individual de studii avansate, în condiţiile prezentului Regulament. Recunoaşterea creditelor doctorale obţinute în alte universităţi se va face, în cadrul ECTS, de Biroul Şcolii Doctorale.
Art.69 Nu pot fi echivalate discipline din ciclurile anterioare cu activităţi doctorale.
Art.70 Absolvenţii programului de studii universitare avansate primesc, în urma obţinerii celor 60 de credite, Certificatul de Studii Universitare Avansate.
Art.71 În cazul doctoratului interdisciplinar, îndrumarea poate fi realizatǎ de doi conducǎtori de doctorat din domeniile care concurǎ la realizarea programului original de cercetare propus de doctorand şi aprobat de I.O.S.U.D. În acest caz, între instituţii se încheie un acord de cotutelǎ, care va stipula cerinţele organizǎrii şi desfǎşurǎrii doctoratului.
Art.72 Studiile universitare de doctorat se pot organiza şi în cotutelă internaţională. În acest caz, doctorandul îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din România şi a unui conducător de doctorat dintr-o altă ţară, pe baza unui acord scris între instituţiile organizatoare implicate.
Art.73 Programul de cercetare ştiinţifică are o durată de 4 semestre, exceptie domeniul Medicina cu o durata de 6 semestre, şi este organizat în domeniul de cercetare prin care s-a consacrat conducătorul de doctorat. Promovarea doctorandului în programul de cercetare ştiinţifică se face in urma acceptarii unui proiect de cercetare ştiinţifică sustinut public.
Art.74 Tema proiectului de cercetare ştiinţificǎ se stabileşte de cǎtre conducǎtorul de doctorat împreunǎ cu doctorandul şi se coreleazǎ cu programul de pregǎtire universitarǎ avansatǎ, domeniul de expertizǎ al conducǎtorului de doctorat şi cu programele şi politica instituţionalǎ ale UOC.
Art.75 Scolile doctorale vor repartiza doctoranzii pe conducatori stiintifici in limita locurilor disponibile ale fiecarui conducator de doctorat.
Art.76 Sub indrumarea conducatorului de doctorat la care au fost repartizati anterior, doctorandul realizeaza un proiect de cercetare stiintifica, pe care il sustine in fata unei comisii de examinare.
Art.77 Susţinerea proiectului de cercetare ştiinţifică se realizează la cererea doctorandului, cerere inregistrata la rectoratul UOC in perioada 1-30 iulie, cu avizul conducătorului de doctorat si aprobata de conducerea universităţii.
Art.78 Pentru programul de cercetare ştiinţifică incheierea eventualelor convenţii de cotutelă se va face la propunerea Şcolii Doctorale respective şi va fi aprobată de conducerea UOC.
ORGANIZAREA PROGRAMULUI DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
Art.79 In perioada 1-10 septembrie Şcolile Doctorale inainteaza conducerii UOC, spre aprobare, comisiile de examinare a proiectelor de cercetare ştiinţifică. Comisiile de examinare vor avea un preşedinte, în persoana conducătorului de doctorat, şi alţi 2 specialişti, cu gradul didactic de cel putin conferentiar/CPII sau din consorţiul de cercetare stabilit, potrivit prevederilor HG 567/2005.
Art.80 Pentru evaluarea proiectului de cercetare comisia va aprecia: cunoaşterea domeniului de specializare, construcţia temei de cercetare, prezentarea proiectului, etc.
Art.81 Sesiunea de sustinere a proiectelor de cercetare stiintifica se organizeaza anual in luna septembrie.
Art.82 Rezultatele evaluǎrii se consemnează într-un proces verbal şi se exprimǎ printr-unul dintre urmǎtoarele calificative: ”foarte bine“ şi ”bine“, care permit promovarea directǎ a doctorandului în programul de cercetare şi ”satisfǎcǎtor“ sau ”nesatisfǎcǎtor“, ceea ce implicǎ prezentarea de către doctorand a unui nou proiect. Data unei noi susţineri a proiectului de cercetare va fi hotărâtă de comisie, în funcţie de elementele ce trebuie refăcute şi ţinându-se cont de calendarul sustinerii rapoartelor stiintifice, respectiv susţinerea tezei. Comisia de examinare va solicita acordul, in scris, conducerii UOC pentru o noua data de sustinere a proiectului de cercetare stiintifica.
Art.83 Un proiect de cercetare ştiinţifică este aprobat dacă obţine cel puţin două calificative Foarte Bine / Bine dintre cele trei acordate de membrii comisiei de examinare.
Art.84 Dacǎ şi la a doua susţinere a probei de promovare în programul de cercetare se obţine calificativul ”satisfǎcǎtor“ sau ”nesatisfǎcǎtor“, doctorandul este exmatriculat din ciclul de studii universitare de doctorat.
Art.85 Programul începe dupǎ acceptarea de cǎtre conducerea UOC a proiectului de cercetare ştiinţificǎ ce devine, în acelaşi timp, temǎ pentru realizarea tezei de doctorat. Titlul tezei de doctorat se va defini si aproba de Scoala Doctorala in termen de 6 luni de la acceptarea temei de cercetare.
Art.86 Programul de cercetare ştiinţificǎ se realizeazǎ sub îndrumarea conducǎtorului de doctorat, în cadrul unei echipe de cercetare ştiinţifica.
Art.87 Modalitatea de monitorizare şi evaluare a doctorandului în perioada programului de cercetare ştiinţifică se va face prin elaborarea, susţinerea şi publicarea a cel puţin două rapoarte de cercetare în primele trei semestre ale programului de cercetare.
Art.88 Publicarea rapoartelor ştiinţifice în reviste de specialitate cu referenţi ştiinţifici este stimulatǎ de Universitatea Ovidius Constanta.
Art.89 Programul de cercetare ştiinţifică se finalizează prin prezentarea publică a tezei de doctorat.
Art.90 Cheltuielile ocazionate de organizarea şi desfăşurarea examenelor, prezentarea proiectelor de cercetare ştiinţifică se suportă din bugetul I.O.S.U.D.
Art.91 Teza de doctorat trebuie să demonstreze cunoaşterea ştiinţifică avansată a temei abordate, să conţină elemente de originalitate în dezvoltarea sau soluţionarea temei, precum şi modalităţi de validare ştiinţifică a acestora.
Art.92 Doctorandul poate elabora un rezumat al tezei de doctorat, pe care îl transmite unor specialişti în domeniu, din ţară şi din străinătate, pentru obţinerea unor puncte de vedere necesare evaluării, pe ansamblu, a rezultatelor doctorandului. Opiniile exprimate în scris de către specialişti, pe baza rezumatelor tezei de doctorat, se transmit preşedintelui comisiei de doctorat. Aceste opinii au rol consultativ.
Rezumatul tezei de doctorat (format A5) se va multiplica într-un numǎr de 20 de exemplare şi nu va depǎşi 30 de pagini. La sfârşitul rezumatului se va ataşa un curriculum vitae (în limba românǎ). Pe coperta interioarǎ a rezumatului se vor menţiona: decizia de numire a comisiei de doctorat de cǎtre conducerea I.O.S.U.D. şi data susţinerii publice a tezei de doctorat.
Art.93 În situaţia în care teza este scrisă într-o limbă de circulaţie internaţională, rezumatul tezei de doctorat se scrie obligatoriu şi în limba română.
Art.94 Tezele de doctorat referitoare la limba, cultura sau civilizaţia unei comunităţi pot fi redactate în limba respectivei culturi. În acest caz rezumatul tezei va fi redactat în limba română.
Art.95 Teza de doctorat finalizatǎ este supusǎ unei analize preliminare în cadrul catedrei de specialitate sau al colectivului de cercetare, înainte de a fi propusǎ evaluǎrii de cǎtre membrii comisiei de doctorat. Analiza se finalizează cu recomandări ştiinţifice, pe care doctorandul are obligatia de a le insera in teza de doctorat.
Art.96 Teza de doctorat se prezintǎ la Rectoratul UOC însoţită de: cererea (tip) a doctorandului pentru sustinerea publica a tezei de doctorat, referatul favorabil al conducǎtorului de doctorat, sinteza analizei preliminare efectuate de catedra de specialitate sau de colectivul de cercetare, cererea (tip) a conducătorului de doctorat de aprobare a comisiei de doctorat pentru susţinerea tezei doctorandului, 2 exemplare ale tezei de doctorat si 2 exemplare ale rezumatului.
Art.97 Comisia de doctorat este propusa de conducatorul de doctorat si este constituita din preşedinte, conducǎtorul de doctorat şi trei referenţi oficiali, dintre care cel puţin doi îşi desfǎşoarǎ activitatea în afara Universitatii Ovidius. Preşedintele comisiei este un reprezentant al conducerii UOC. Referenţii oficiali sunt specialişti în domeniul în care a fost elaboratǎ teza de doctorat, au titlul de doctor şi au funcţia didacticǎ de cel puţin conferenţiar universitar sau cercetǎtor ştiinţific principal gradul II.
Art.98 Comisia de doctorat se aproba in sedinta Biroului Senatului UOC si se numeste prin decizie a rectorului UOC. Biroul Doctorate al UOC instiinteaza membri comisiei de doctorat despre calitatea pe care o îndeplinesc în cadrul acesteia, precum şi obligaţiile ce le revin.
Art.99 Referenţii oficiali au obligaţia sǎ depunǎ referatele de analizǎ la UOC în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la primirea tezei de doctorat. În cazul în care unul sau mai mulţi referenţi oficiali apreciazǎ în mod justificat cǎ teza de doctorat este nesatisfǎcǎtoare, aceasta va trebui refǎcutǎ. Teza de doctorat refǎcutǎ se depune la conducerea UOC, cu acordul scris al conducǎtorului de doctorat şi al referenţilor implicaţi.
Art.100 În cazul în care unul dintre referenţii oficiali din comisia de doctorat devine indisponibil, el poate fi schimbat la propunerea conducǎtorului de doctorat şi cu aprobarea conducerii I.O.S.U.D.
Art.101 În situaţia în care unul din referenţii oficiali din comisia de doctorat nu poate participa la şedinţa publică de susţinere a tezei, va transmite conducerii UOC referatul său, precum şi votul cu calificativul acordat. Referatul si votul vor fi prezentate în şedinţa publică de susţinere a tezei de către preşedintele comisiei de doctorat.
Art.102 Organizarea susţinerii publice a tezei de doctorat poate fi demaratǎ de I.O.S.U.D. numai dacǎ toate referatele membrilor comisiei de doctorat sunt favorabile. Biroul Doctorate al UOC întocmeşte referatul preliminar prin care confirmă îndeplinirea condiţiilor preliminare organizării susţinerii publice a tezei.
Art.103 Teza de doctorat se susţine în şedinţă publică în faţa comisiei de doctorat. Data şi locul susţinerii tezei de doctorat se afişează la sediul UOC cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită de preşedintele comisiei de doctorat.
Art.104 Susţinerea tezei de doctorat poate avea loc în prezenţa a cel puţin patru din cei cinci membri ai comisiei, cu participarea obligatorie a preşedintelui comisiei şi a conducătorului de doctorat. Susţinerea publică a tezei de doctorat se constituie într-o dezbatere ştiinţifică şi profesională la care participă doctorandul, referentii oficiali şi alti specialiştii aflaţi în sală. Dezbaterea se axează pe elementele de originalitate şi excelenţă ale tezei de doctorat, precum şi pe recunoaşterea valorică a rezultatelor obţinute.
Art.105 Pe baza susţinerii publice a tezei de doctorat, comisia evaluează şi deliberează asupra calificativului pe care urmează să îl atribuie tezei de doctorat. Calificativele care pot fi atribuite sunt: ,,foarte bine", ,,bine" şi ,,satisfăcător".
Dacă doctorandul a îndeplinit toate cerinţele prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică şi aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea calificativului „foarte bine” sau „bine”, comisia comunică auditoriului hotărârea de a acorda doctorandului titlul de doctor. În cazul atribuirii calificativului ,,satisfăcător", comisia va preciza elementele de conţinut care urmează a fi refăcute sau completate în teza de doctorat şi va solicita o nouă susţinere publică a tezei.
Art.106 Universitatea Ovidius transmite dosarul de doctorat al doctorandului şi un exemplar al tezei de doctorat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în vederea validării hotărârii comisiei de doctorat de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Art.107 Pe parcursul ciclului de studii universitare de doctorat, forma de învăţământ poate fi schimbată, din motive intemeiate (motive medicale cu internari pe perioade mai mari de 30 zile; schimbare localitatii de domiciliu; dobandirea statutului de rezident, schimbarea locului de munca in alta localitate decat Constanta). Locul subventionat vacantat poate fi ocupat de un doctorand la forma de invatamant fara frecventa, pe baza criteriilor de performanta, stabilite de Scoala doctorala a facultatii respective.
Art.108 Transferurile doctoranzilor la un alt IOSUD sunt posibile numai după promovarea programului de studii avansate.
Art.109 Doctorandul poate solicita conducerii UOC schimbarea conducătorului de doctorat în cazul în care acesta este indisponibil mai mult de un an sau nu respectă clauzele din contractul de studii. Conducerea UOC aprobă schimbarea după obţinerea acordului scris al unui nou conducător de doctorat, în cadrul aceluiaşi domeniu de studiu.
Art.110 Doctorandul poate solicita schimbarea temei de doctorat o singurǎ datǎ în timpul programului de cercetare ştiinţificǎ, pe baza susţinerii cu succes a unui nou proiect de cercetare. Schimbarea temei tezei de doctorat se aprobǎ de conducerea UOC, în cadrul aceluiaşi domeniu în care a fost înmatriculat doctorandul şi nu implicǎ modificarea duratei ciclului de studii universitare de doctorat.
Art.111 In cazul doctoratului în cotutelǎ, schimbarea temei tezei de doctorat se face cu acordul ambelor I.O.S.U.D.
Art.112 Fiecare dintre referenţii oficiali ai comisiilor de specialişti pentru evaluarea tezelor de doctorat este remunerat de către I.O.S.U.D., potrivit normelor în vigoare.
Art.113 Pe parcursul programului de doctorat, doctoranzii beneficiază de dreptul de a folosi, în condiţiile regulamentelor UOC în vigoare, laboratoarele, bibliotecile şi alte mijloace moderne de studiu şi cercetare ale UOC.
Art.114 Pentru doctoranzii înscrişi la studii de doctorat înainte de data de intrării în vigoare a H.G. 567/15.06.2005, se aplică reglementările legale corespunzătoare la data înmatriculării lor la doctorat.
Art.115 Taxele de scolarizare, percepute doctoranzilor, se aproba anual de Senatul UOC si se fac publice, prin afisare, cu cel putin 15 zile inainte de inceperea anului universitar.
Art.116 Conducătorii de doctorat şi Universitatea Ovidius, in calitate de I.O.S.U.D atestată în condiţiile prevederilor H.G. nr. 37/1999, se supun evaluării în vederea reatestării în termen de un an de la data intrării în vigoare a H.G. 567/2005.

Cerere tip:
DOWNLOAD:
Document Word
Document PDF

Termenul limita de inregistrare a tezei de doctorat la rectorat, pentru a fi sustinuta public, este stabilit prin Regulamentele universitatii:
3 ani, de la data inmatricularii pentru doctoranzii scolilor doctorale din domeniile: filologie, teologie, biologie, istorie, matematica, inginerie civila;
4 ani, de la data inmatricularii pentru doctoranzii scolii doctorale din domeniul medicina;
6 ani, de la data inmatricularii pentru doctoranzii inscrisi inainte de 2005, in domeniile: filologie, istorie, matematica, medicina, inginerie civila;
7 ani, de la data inmatricularii pentru doctoranzii inscrisi inainte de 2005, in domeniile: teologie, biologie
Teza de doctorat pentru a fi sustinuta public se depune la rectoratul universitatii in termenul stabilit, astfel:
1.�doua exemplare a tezei de doctorat (forma finala);
2. doua exemplare rezumatul tezei, format A4 sau A5, max.30 pagini
3. proces-verbal al sedintei de catedra in care s-a sustinut teza de doctorat
4. referatul profesor coordonator, semnat de acesta
5. CV-ul�doctorand, semnat (CV va fi concentrat pe activitate profesionala si de cercetare)
6. Lista de lucrari stiintifice publicate, semnata de�doctorand.
7. formulare tip pentru sustinerea tezei.
8. CD cu formatul electronic .pdf al tezei de doctorat
9. CD cu formatul electronic .pdf al rezumatului.
10. chitanta de plata pentru sustinerea publica a tezei de doctorat, echivalentul in lei a 350 euro (la oricare caserie din univ).
�
Data sustinerii publice a tezei se fixeaza de catre presedintele comisiei impreuna cu toti ceilalti membri, dupa ce toate formalitatile au fost indeplinite.