|
|
|
|
|
ADMITERE 2011
• PROGRAMA PENTRU LIMBA ROMÂNĂ - Specializarea Jurnalism
Statutul disciplinei de examen
- Disciplină obligatorie la care se susţine o probă scrisă. - Ponderea notei obţinute este de 50%.
Pentru proba scrisă “Limba română”, subiectele vor fi elaborate în conformitate cu ceea ce prevede programa de limba şi literatura română pentru clasele V-VIII şi clasele IX-XII. Candidaţii pot folosi toate manualele de Limba şi literatura română aflate în uz şi care se găsesc în listele cu manuale de Limba şi literatura română acceptate prin ordinele Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Subiectele propuse spre rezolvare vor fi de două tipuri - Exerciţii care să ateste cunoaşterea normelor limbii literare din sfera ortografiei, ortoepiei şi punctuaţiei, gramaticii, lexicologiei şi stilisticii limbii române. - Alcătuirea unui text care trebuie să se caracterizeze printr-un cât mai mare grad de coerenţă, corectitudine şi expresivitate ( poate fi vorba despre alcătuirea unui rezumat, despre comentariul unui eveniment, alcătuirea unui portret, crearea unui dialog, continuarea unui text pornind de la nişte elemente date etc).
Candidaţii trebuie să facă dovada unei bune cunoaşteri a limbii române şi a abilităţii de folosire a tuturor mijloacelor de exprimare pe care le oferă limba română. Bibliografie: - Manualele şcolare aprobate de MECTS - Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura Academiei, editia 2005 - Dicţionarul explicativ al limbii române, editat de Academia Română si Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan", ediţia a II-a, 1998 - Dicţionar de sinonime al limbii române, Editura Academiei, 1982 (autori: Luiza Seche, Mircea Seche) - Dicţionar de neologisme, Editura Academiei, ediţia a III-a, 1986 (autori: Florin Marcu, Constant Maneca)
• PROBĂ ORALĂ - Specializarea Jurnalism
Statutul disciplinei de examen
- Proba orală de Expresivitate şi creativitate este obligatorie. - Ponderea notei obţinute este de 50%.
Prin proba de Expresivitate şi creativitate sunt testate aptitudinile viitorilor jurnalişti.
1. Candidaţii vor fi puşi în situaţia de a elabora un text liber, fie din programa de literatură română pentru examenul de bacalaureat, fie din temele actualităţii social - politice reflectate în presa centrală, în perioada 1-15 iunie 2011. 2. Candidaţii vor trebui să construiască o scurtă secvenţă vizuală pornind de la o situaţie reală, respectiv o succesiune de imagini interdependente prin care să fie ilustrat textul realizat la prima probă. Şi, de asemenea, pornind de la o succesiune de imagini, să construiască o povestire.
Bibliografia
Pentru orientarea dumneavoastră, vă oferim ca exemplu urmatoarele subiecte
Specializarea JURNALISM Proba scrisă : LIMBA ROMÂNĂ
Subiectul 1: Pornind de la proverbul: Cine se trezeşte de dimineaţă departe ajunge, construiţi un text argumentativ (20-25 rânduri) în care să apară corect utilizate următoarele unităţi lexicale (cuvinte): a tergiversa, a concura, lucrativ, fortuit, conjunctură, imanent, salutar, a manifesta, facil.
Subiectul 2: Precizaţi, prin rescriere, formele / construcţiile corecte: - Sindicaliştii manifestă / manifestează în Bucureşti - O mie unu / una de soluţii - Cât / câţi mai mulţi studenţi - Omului celui / cel bun - Ţineţi-vă / ţine-ţi-vă respiraţia - Zăcământ petrolier / petrolifer
Subiectul 3: Daţi câte un sinonim (integrat în enunţ) pentru următoarele cuvinte: a culege, a izbuti, aversiune, câştig, a trăi, deznodământ.
Subiectul 4: Alcătuiţi câte un enunţ pentru următoarele paronime: a (se) adapta – a adopta, a captiva – a captura, geană – genă.
Specializarea JURNALISM PROBA ORALĂ
Probă: Creativitate, expresivitate, abilităţi de comunicare.
Evaluează :
a) capacitatea de a povesti logic şi expresiv un eveniment real sau virtual cu relevanţă publică locală, naţională, europeană;
b) capacitatea de a recunoaşte şi a opera cu informaţii de actualitate din media locala sau naţională;
c) capacitatea de a elabora o povestire interesantă având ca temă oraşul (satul, comuna, cartierul), care să reflecte interacţiunea şi multiculturalitatea. Bibliografie - Manualul de Logică si Argumentare, clasa a IX-a (este valabil oricare dintre manualele alternative aprobate de MECTS) - Site www.cugetliber.ro arhiva , aprilie / mai 2011 - Gille Ferreol, Jucquois Guy, Dicţionarul alterităţii şi relaţiilor interculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2005
|